Diamonds Are Forever – un nou videoclip

De la prima aparitie a trupei Diamonds Are Forever in 2011 pana in acest moment a trecut totusi destul de putin timp. Insa, evolutia lor sporita in acest scurt interval, avand deja doua EP-uri lansate si un Live DVD, se pare ca e natural sa urmeze un prim album in adevaratul sens al cuvantului. Astfel, ne face placere sa va anuntam ca acesta este deja in lucru. Baietii tocmai au anuntat acest fapt si fac public prima piesa de pe acesta.
Pentru cei care inca nu au avut ocazia sa se „intalneasca” cu aceasta trupa autohtona, trebuie sa va spunem ca sunt o formatie de metalcore, poate printre putinele suficient de determinate, din scena de underground autohtona, spre a reusi sa-si impuna muzica pe scenele pe care concerteaza. Formati undeva la finele anului 2011, determinarea de care va aminteam este confirmata de lansarea a deja trei materiale discografice si cateva videoclipuri, documentare. Putine trupe se pot lauda cu asemenea reusite, si aici ne referim inclusiv cele pe plan international aflate la inceput de drum. Mai mult, este de apreciat ca eforturile le sunt atribuite in totalitate, reusind sa faca acestea cu eforturile proprii in lipsa unei case de discuri care sa le fie in ajutor.

Oarecum normal, este timpul sa apara si primul lor album, de aceea ei lanseaza si acest prim single. „My Fragile Heart Will Feed The Darkness„, caci asa se intituleaza aceasta piesa, este de fapt prima compozitie in totalitate sub componenta actuala Diamonds Are Forever, piesele deja lansate existand inaintea formarii grupului. Astfel, este interesant de urmarit directia abordata pentru acest viitor album. Putem spune, ca poate a fost nevoie de aceasta perioada incipienta, pentru ca trupa sa ajunga la o oarecare maturitate pentru a putea compune un album de impact. Suntem la fel de curiosi ca si voi asa ca va invitam sa urmariti videoclipul piesei „My fragile heart will feed the darkness”:

Pentru cei care doriti sa urmariti in de aproape activitatea celor de la Diamonds Are Forever puteti accesa paginile lor oficiale de mai jos. Daca doriti sa ii vedeti live, acestia urmeaza sa fie pe scena de la Arenele Romane in 7 Iunie, in cadrul evenimentului Metalhead Meeting 2014 cand vor deschide concertul celor de la Sepultura si Moonspell.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*