Q&A cu Daniel (tobe) – Axial Lead

1964992_10152930375802720_5368353947719911572_n

Hai sa vedem si ce ne-a raspuns Daniel, bateristul trupei Axial Lead. O delectare perfecta pentru o duminica buna.

1. La ce lucrezi momentan cu formatia?

În primul rând salutare moshpit.ro și ție George. Mersi mult pentru invitație și inițiativă, din partea ansamblului vocal-instrumental Axial Lead. Cât despre activitatea actuală, am început lucrul la un material nou, pe care sperăm să îl înregistrăm undeva în iarnă, dar știi cum e cu socoteala de acasă. Tot ce pot spune e că e pe vine și va fi puțin mai calculat și mai spre ambiental decât primul album.

2. Top trei piese scrise cu trupa de care te simti cel mai mandru

1. „will or’ien”, penultima piesă de pe „of infamous credentials”, despre care cred în continuare că este cea mai bună piesă compusă de noi până acum, mai ales ca mood, din punctul meu de vedere, bineînțeles, urmată de „an ending.” fiindcă e un fel de juggernaut al albumului, mic și-al dracu, iar pe locul 3 ar fi to „happen.”, aceasta fiind una dintre primele piese compuse de noi, cu toate că structura inițială s-a modificat destul de mult. Plus că pe acolo prin versuri sunt niște trimiteri directe la fiecare dintre membrii formației.

3. Cel mai bun concert pe care l-ai sustinut

Cred că Mangalia, La Scena. Oamenii din organziare foarte mișto, publicul la fel și pe lângă asta sau chiar din cauza asta, ne-am simțit și noi tare bine pe scenă. Oricum entuziasmul din provincie este cu mult peste cel al publicului din capitală, care este cumva suprasaturat de trupe și concerte.

4. Cel mai penibil moment pe scena

Înafară de greșelile care sunt inevitabile într-un concert, nu țin minte un moment cu adevărat penibil pe scenă. Încă nu mi-au căzut pantalonii de pe mine când m-am ridicat de la tobe si nici n-am căzut cu vreun amp peste public. Nu mai fac pe mine de ceva vreme, deci nimic memorabil.

5. Cele mai bune trei albume ascultate in prima parte a anului

Sincer nu prea am ascultat foarte multă muzică de la începutul anului, dar din puținul meu aș împărtăși Pale Communion de la Opeth, The Diary de la The Gentle Storm și +4626-COMFORT ZONE de la Beardfish. Merită ascultate toate, dacă gustați genul.

6. Piesa momentului pentru tine

Piesa momentului… Aș merge cu „What about me?” de la Snarky Puppy, albumul „We like it here”(2014), un album înregistrat live, now available on youtube!

7. Doua lucruri despre care ceilalti ar fi uimiti sa le stie despre tine

Nu știu să inot și dacă nu am o balustradă serioasă la îndemână, tind ușor și spre o frică de înălțime. Așa că odată pe la munte, am gasit un baraj de acumulare de vreo 8 metri înălțime și m-am gândit să-l traversez. Pe la mijloc, mi-am dat seama că pe oricare parte aș cădea ar fi cam nasol. Puțină panică, dar n-am căzut. Dumnezeu ține cu proștii și cu bețivii, nu știu unde mă încadrez.

8. Cativa artisti/trupe pe care nu i-ai vazut live dar iti doresti

Aș vrea să văd live cam multe chestii. Rush, Haken, Muse, The Dillinger Escape Plan, Devin Townsend, dar neapărat cu Anneke, Jamiroquai, Karnivool, Between the Buried and Me, Twelve Foot Ninja, Spock’s Beard, Frost* și multe, multe altele.

9. Super-eroul preferat

David Hasselhoff. Căutați True Survivor pe youtube și îmi veți da dreptate. Ar trebui făcut awareness pentru asta, serios.

10. Cine castiga Champions League anul asta?

Sper să ia Juve, că Buffon are 37 de ani și a mai pierdut o finala de Champions League în 2003, poate își ia revanșa acum. Dar cel mai probabil o să căștige Real Madrid. Despre NBA nu știu nimic, in Seria A din Ecuador sper sa ia Liga de Quito trofeul și cu curlingul am rămas în urmă.

JAZ_D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*