NocturN – „Tot ceea ce faci trebuie sa vina din interior”

In cei 11 ani de experienta pe scena black metal autohtona, timisorenii de la NocturN au lansat un material discografic promitator, care demonstreaza ca „aria intunecata” mioritica are puternice resurse de dezvoltare . Despre activitatea lor si conceptia asupra situatiei actuale a blackului din Romania, am discutat cu Urmuz, chitaristul si vocalul trupei.

 

Salut! Te rog sa-mi faci un mic istoric al formatie NocturN. Cum a inceput totul?
Urmuz : ” Salut! NocturN a luat fiinta in anul 2000. Era un vis pe care eu si Malphas ni-l doream devenit realitate de foarte multa vreme, astfel ca dupa cateva repetitii am reusit sa inregistram cateva materiale audio. In anul 2006 apare primul LP – Death Scent – material ce ne-a adus primul feedback pozitiv in underground. La doi ani dupa Death Scent, Guts bassistul nostru de atunci paraseste trupa, din motive personale. In 2008, cu ajutorul unei prietene care a ocupat postul de bassist,  am dat primul concert in Timisoara.  Au urmat si altele cu SPIRITUAL RAVISHMENTsi ULTRAWURSCHT in Oradea , KULTIKA si ZEMIAL in Timisoara si cu RIUL DOAMNEI si KATHAROS XIII tot in Timisoara. Intre timp am inregistrat o piesa ce a fost inclusa pe compilatia “ Hell Has No Gate, Yet Men Will Dig To Enter” ce a fost scoasa in 2009 alaturi de Man Among Star, Kandaon si Sigismund. In 2010 am scos un EP – Impending Damnation – un produs ce contine cateva piese mai vechi reinregistrate si doua piese noi. ”

Din punct de vedere discografic ati lansat un demo, doua EP-uri si un Full Lenght. Nu aveti o casa de discuri in prezent – credeti in astfel de colaborari sau preferati sa va scoateti materialele independent?
Urmuz : „Cand am inceput sa lucram la albume mi-am dorit ca totul sa fie facut de noi, in ideea de a controla tot ceea ce tine de scoaterea produsului pe piata. Acum insa imi dau seama ca pierzi foarte mult timp cu chestii de genul si este bine sa ai oameni care stiu sa se ocupe de partea asta. ”

Prima oara v-am vazut live in 2008 si am fost placut impresionat. Recent am vazut pe youtube o filmare din septembrie 2011 si pot sa remarc ca s-a schimbat componenta. Ati ajuns la o formula stabila? Ati avut putine concerte de-a lungul timpului. Care este motivul?
Urmuz : ” Da, din 2008 pana acum am progresat foarte mult desi, cum spui si tu, am avut foarte putine concerte. Problema a fost componenta si timpul limitat pe care il avem la dispozitie. ”


Muzical eu v-as descrie formatia ca fiind black metal, fara prea multe inflorituri si cu un touch old-school in compozitii. Multa lume zice ca black metalul nu este doar o muzica agresiva, ci implica foarte multa spiritualitate si trairi launtrice, asa ca te rog spune-mi de ce ai ales aceasta forma de manifestare muzicala? Este o cale de evadare, un stil de viata?
Urmuz : „Eu cred ca nu poti sa iti “faci” o trupa de black metal, death metal sau de oricare alt stil si sa joci teatru; cei care reusesc sunt niste mascarici. Tot ceea ce faci trebuie sa vina din interior. In cazul in care vine din interior atunci iti apartine, e ceva ce te defineste si prin urmare si muzica pe care o compui este influentata de asta. ”

Are religia un rol important in muzica NocturN? Credeti in termenul „unholy” folosit in mare parte de trupele black metal?
Urmuz : ” Nu.Nu ne intereseaza subiectul.”

Esti fan al vechii miscari black metal sau a noului val? Old MAYHEM sau WATAIN? Crezi ca productia are un rol insemnat in a transmite feelingul necesar pentru un album black metal?
Urmuz : ” De multi ani caut albume vechi de muzica si nu neaparat de black metal. Muzica de acum a devenit plina de sabloane. Trupele urmeaza o anumita reteta, daca nu au succes renunta. Cu toate astea mai sunt inca trupe mai vechi care inca isi mentin stilul. Trupele au nevoie de schimbari pentru a mentine interesul fanilor de la un album la altul insa schimbarile trebuie facute de trupa si nu dupa cum dicteaza casa de discuri. Da, productia are un rol important. Ma gandesc ca toate trupele care au un show cu recuzita,il pregatesc pe acesta in stilul lor si adaptat pentru ce canta si asta aduce un plus in prezentarea pieselor in interpretarea lor. ”

Cat de important ti se pare ca o trupa de black metal sa aiba recuzita scenica, decor, flacari s.a.m.d.?
Urmuz : „Atata vreme cat aceste artificii sunt facute cu gust si nu doar sa impresioneze intr-un mod teribilist zic ca are un rol important in prezentarea si promovarea trupei si a muzicii acesteia. Publicul tanar din ziua de azi este foarte mult stimulat vizual si se asteapta sa vada ceva mai neobisnuit pe langa muzica pe care o asculta. Pentru unele trupe insa este doar o chestie de marketing, din pacate. ”


Crezi ca exista formatii care pe langa faptul ca afiseaza o imagine satanista atat pe scena cat si in versuri, artwork, cred cu desavarsire in partea intunecata a religiei si o venereaza? Sau este doar o buna strategie de marketing intr-o lume guvernata de puterea banului? Ce parere ai despre astfel de trupe?
Urmuz : ” Ma gandesc ca exista, nu pot fi sigur de chestia asta. Cum spuneam mai sus este si o chestie de marketing pentru unele trupe, niste sabloane care trebuiesc urmarite, daca nu iese nimic schimbam cu altceva. ”

Ce parere ai despre tehnologia care evolueaza intr-un mod fulgerator, despre retele de comunicare sociala (Facebook, Myspace)? Crezi ca aceste lucruri care au ajuns sa fie absolut firesti in ziua de astazi se potrivesc cu atitudinea mizantropica si cu izolarea specifica crezului black metal?
Urmuz : « Daca vorbim din punctul de vedere al unei promovari mai la indemana oricui, site-uri de genul asta ajuta. Stiu cum cautam orice informatie despre trupe cand eram in liceu. Acum mijloacele de informare sunt la tot pasul si nu mai am acelasi sentiment daca gasesc o poza cu o formatie pe vreun site. Cu toate astea nu este imperios necesar sa ai cont pe astfel de site-uri. »

 Ce parere ai despre download-ul ilegal? Eu zic ca sentimentul de a tine in mana CD-ul cumparat sau vinilul nu se compara cu o lista de mp3-uri si un jpg pe post de coperta.
Urmuz : ” Sunt de acord cu tine, este un sentiment placut sa ai un artwork pe care poti sa il studiezi si nu sa te multumesti doar cu o poza si o lista de piese. Cu toate astea downloadul ilegal e greu de oprit mai ales acum cand Internet are mai toata lumea acasa. ”

Timisoara este un oras mare care de-a lungul timpului a dat nastere la multe formatii cu greutate pe plan national si nu numai. Ce parere aveti despre scena metalica/rock din orasul vostru natal – exista  o prietenie, sustinere intre formatii? Dar despre publicul doritor de metal ce pot sa-mi zici?
Urmuz :  „Aparent exista!!! Hahahaha. In momentul de fata sunt de parere ca scena din Timisoara este putin cam goala. Trupele care sunt mai cunocute canta rar aici, iar cele noi strang foarte greu peste 100 de oameni. Publicul s-a cam reorientat si catre alte stiluri si nu participa la un concert cu trupa X daca prietenii lor care canta in trupa Y nu merg. Dar asta e o chestie care se intampla mai nou peste tot in Romania! ”

Ce planuri de viitor aveti?
Urmuz : „Vrem sa dam cateva concerte si in afara Timisoarei, speram sa ajungem si in Bucuresti cat mai repede si sa inregistram un nou album anul viitor. ”

Un cuvant de incheiere pentru cititorii Moshpit…
Urmuz : ” Sa mearga la cat mai multe concerte de metal si sa sustina undergroundul.”

BEJU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*