Favorite albums of 2014: Mihai Andrei – Breathelast, The Boy Who Cried Wolf, Bloodway

Astazi ne prezinta albumele sale preferate din 2014, Mihai Andrei, unul dintre cei mai activi muzicieni ai undergroundului romanesc, avand in vedere ca activeaza in Breathelast, The Boy Who Cried Wolf si Bloodway. Let’s see…

Issues – Issues

Un vibe nou, pt mine, in combinatia metalcore / nu-metal, cu influente melodice si o voce ce imi aduce aminte de Michael Jackson. Imi plac indivizii, sunt energici si deosebiti.

 

La Dispute – Rooms Of The House

Albumul PREFERAT de pe 2014, eclectic si magistral in acelasi timp, prin narativul tensionant si care imi creaza imagini peste imagini, vad si ce vor ei (cred) si ce vreau eu, si nu am mai auzit nimic cantat asa de frumos.

 

Chevelle – La Gargola

O trupa care m-a incantat mereu, mereu sub apreciata (asa pare de aici), dar poate ca e pentru altfel de public, mai intim, mai atent la sentimente si trairi, nu doar ruperi si zvacniri. Un album excelent, o trupa excelenta. Trio, riff putere, voce pe felie.

 

Every Time I Die – From Parts Unknown

Trupa mea preferata zilele astea (din ultimii 3 ani), un album pe masura, denota un pic mai mult productia vocala, in schimb, in umila mea parere, aceeasi energie debordanta si acelasi iz de party cu talc, cu care m-am obisnuit. Posibil cea mai tare formatie ever ( tre’ sa zic „pt mine” de fiecare data? :)) )

 

Godsmack – 1000hp

Desi mult mai putini mistici in sunet si abordare, baiatul de la voce ramane unul din preferatii mei, si in continuare raman fan ritmurile si solo urile nelipsite si vocea gajaita si puternica, etc. Rock.

 

The Madden Brothers – Greetings From California

Nu cred ca mi-au placut vreodata (atat de mult) Good Charlotte, dar fratii, in varianta asta, imi plac chiar mult. Good tunes, mellow vibez, cantat bine.

 

Bush – Man On The Run

Una dintre formatiile preferate, chiar daca trebuie sa sap in trecut ca sa imi aduc aminte de ce imi placeau. Vocalul si tobosarul inca fac treaba buna sa mentina vibe ul formatiei pe care o cunosteam odinioara, dar imi regasesc multe din tendintele melodice in liniile lor. Still a good band!

 

Primus – Primus & The Chocolate Factory with the Fungi Ensemble

Daca nu iti place Les Claypool, inseamna ca il urasti. Eu nu il urasc. Din contra.

 

Bohren & Der Club Of Gore – Piano Nights

Muzica in care ma refugiez ca sa nu mai aud voci, doar nuante, temperaturi, ape care se rup solid in vise si picaturi de cianura care stau in aer, gata sa explodeze, dar cand explodeaza, provoaca ninsoare neagra, linistitoare, peste un alb orbitor. Superbi. Acesti oameni.

 

Expectations – After Twenty Years

Un album demential, pentru o trupa cu care m-am imprietenit in timp ce ajutam cu documentarea sesiunilor de inregistrare, pentru cei care ii cunosc, albumul se prezinta matur si deschis catre conversatie, nu doar intrerupere brusca de coloana, in urma loviturilor repetate. Foarte marfa.

 

Beartooth – Disgusting

Un album bun, compact, cu MULTE hit-uri de bun gust si un concept sonor nou, care ii scapa de blestemul de productie specifica trupelor „de nisa”, din afara. Asta si povestea ca vocalul a tras tot, m-a facut sa il ascult atent si sa imi placa mult. Foarte marfa formatie.

 

Between The Buried And Me – Future Sequence Live

Bomba astrala cu adaos de carpeta placuta la atingere, ca si vocea individului. Ce rost are sa zic ce stie toata lumea. Nu ii ascult de mult sau ceva, dar mi-au prins urechea si ii urmaresc. Fain album.

 

Contorsionist – Modern Faith

Prin Marius Costache am dibuit acest proiect, din seria Tim Hecker, Bohren, nu vreau sa par profan, dar imi place aceasta serie de reverii calmante, sunetele devin terapie pentru mine si albumul asta este o terapie reusita, zic.

 

’68 – In Humor And Sadness

Cu vocalul fost de la Norma Jean, 2 piece band, posibil noua mea favorita ever, dupa Every Time I Die, chitarist care canta la chitara ca un vocal care vrea sa transmita dincolo de corzi, un tobosar mega aprig si impreuna, ceva tectonic si rock n roll.

 

A Day To Remember – Common Courtesy

Probabil singura trupa care nu se ia in serios suficient de mult cat sa conteze, si in mod special, una dintre cele ma tari „balade”, daca li se mai spune asa, End of Me, de pe albumul lansat in 2014, este o capodopera. Compozitii foarte bune, energie, voce speciala (mai ales pe linie si pe melodie), pachet.

 

Royal Blood – Royal Blood

Pff, duet de mare anvergura, cu linii dublate intre armonii de chitara fuzata si bas distorsionat (dintr-un singur instrument), o amenintare clara pentru Queens Of The Stone Age si The Black Keys, la un loc, pentru ca doi oameni si piese cat casa, fara pretentiile unui istoric incarcat, in spate. Hit dupa hit, ritmul si exploziile de break intre bas ( care suna a trei chitari ) si toba, schimba dinamica duetului intr-o prestanta dansanta si in forta. Rock n Roll, Garage, Stoner ( dc QOTSA e stoner ).

JAZ_D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*