Favorite albums of 2014: Jaz D – Moshpit.ro, ex. ProoF

Salut, am ajuns si la final de an, moment in care echipa moshpit.ro si cativa prieteni ai site-ului va vor spune care au fost albumele lor preferate din 2014, indiferent de genul muzical. Hai sa nu ne mai lungim, prima lista va fi chiar a mea, in ordine total aleatorie. Mi-am facut o lista de 50 de albume care mi-au placut anul asta, din care am ales doar 20, dar si ceva recomandari printre ele. Enjoy!

Slipknot – .5: The Gray Chapter

O revenire spectaculoasa a greilor din Iowa si fara discutie cel mai bun material al lor din 2001 incoace. Ca multi altii, l-am asteptat cu destul de mult scepticism, avand in vedere dezamagirile anumitor trupe de suflet din ultimii ani si schimbarile de line-up, dar produsul finit a fost exact ceea ce trebuia… catchy tunes, agresivitate, melodicitate, Sid Wilson prezent. Corey Taylor este si va fi in continuare in top 5 my favorite people. Muzician, scriitor, actor, spoken-word performer, 5 and a half octaves.. un artist complet.

Riff Raff – Neon Icon

Uneori e bine sa nu te iei foarte in serios. Lui Riff Raff nu ii pasa de nimic, in afara de faima si husky-ul lui, Jody. Am citit foarte mult despre el, tipul asta e un personaj foarte interesant de urmarit, iar multi il privesc ca pe o gluma si nu inteleg de fapt conceptul din spatele acestuia. L-a inspirat chiar si pe James Franco in rolul lui Alien din filmul Spring Breakers. Tot ce si-a dorit a fost sa fie faimos, si a ajuns acolo fara ajutorul nimanui si fara sa se agate de vreun nume. Neon Icon e primul lui full-length lansat printr-un label major (Mad Decent, owned by Diplo), dupa aproape un an de amanari, un album self-released si mai multe mix-tapeuri. E marfa, e funny, ca de altfel tot ce face el, si imi da intotdeauna that laid back feeling. Am ascultat “Versace Python” vreo 6 luni in fiecare dimineata dupa ce ma trezeam, cat ma pregateam sa ies din casa. Imi pasa atat de mult de ce e considerat “true” in hiphop cum imi pasa de ce crezi tu. “I brought out the rice, she was down to play, we were up all night on cocaine”.

Comeback Kid – Die Knowing

Madball, Sick Of It All, Obey The Brave… nici una din trupele astea nu cred ca a scos ceva mai bun ca baietii astia in materie de hardcore anul asta. Nerv, thrashy riffs, fast fight music, Comeback Kid are out of control!

Logic – Under Pressure

O tanara speranta a hiphopului mondial. Un album care a intrat direct pe locul 4 in topul Billboard, cu un sound modern, lyricism, good storytelling dar deloc radio-friendly. Mereu am zis ca degeaba ai lirica daca nu ai si instrumentale, de aia multi rapperi underground mi se pare ca la un moment dat devin monotoni, in scurt timp e 2015, ’92 e long gone, ca si clipurile trase in ruine. RZA a incercat cu noul album Wu-Tang sa se adapteze vremurilor, dar rezultatul a fost devastator. E incredibil cat de insetata e noua generatie, cu nume ca Logic, Kendrick Lamar, J. Cole, Asap Ferg, Travis Scott, MGK, Schoolboy Q , Big KRIT sau Yela, viitorul suna excellent, I love it. Nu uitati sa ascultati si noile Atmosphere, The Roots, Dilated Peoples, Future, YG, Army Of The Pharaohs sau DJ Premier & Royce Da 5’9, materiale foarte solide.

Foo Fighters – Sonic Highways

Dave Grohl. Sa mai zic ceva? O alta lectie de hard-rock, chiar si fara nici un tune mai agresiv a la All My Life, cu o productie de predat in scoli. O trupa etalon a scenei rock mondiale.

Killer Be Killed – Self Titled

Pune-i la un loc pe Greg Puciato (The Dillinger Escape Plan), Max Cavalera (Soulfly), Troy Sanders (Mastodon) si Dave Elitch (The Mars Volta), apoi vezi ce minunatie iese. Trebuie sa spun ca cel mai mult m-au impresionat Troy Sanders si Greg Puciato pe materialul asta. Tare mult mi-as dori sa gaseasca toti timpul necesar sa mai scoata cel putin un album, macar pentru vocile lui Sanders si Greg, care m-a lasat cu gura cascata. Sau macar sa-si faca un alt proiect pe langa Dillinger, e si pacat la cum suna.

T.I. – Paperwork

Cei care ma cunosc stiu cat de mult imi place southern-rapul, si toata muzica care vine din zona aia in general. Numit pe buna dreptate si “The King of The South”, T.I., rapperul – actor a ajuns la al noualea full-length si e la fel de fresh ca atunci cand What You Know a dat uitarii intregul razboi east-west si dirty south-ul a inceput sa domine lumea, cum o face si astazi. White convertible, “Bankhead” in the speakers, ridin thru ATL, unique feeling, trust me. De la political songs (New National Anthem), radio songs (No Mediocre feat. Iggy Azalea , “still Grand Hustle first lady”) pana la club bangers (About The Money – piesa anului in mainstream hiphop), TIP is here to stay.

Whitechapel – Our Endless War

Ca in fiecare subgen de nisa, cred ca in cativa ani pe scena mondiala a deathcore-ului doar doua trupe vor mai fi relevante, Suicide Silence si Whitechapel. Restul vor fi uitate sau vor ramane intr-un anumit loc, se vor desfiinta, sau ca multe altele, vor face o trecere brusca spre mainstream. Ambele au lansat albume in 2014. Personal, Our Endless War mi se pare superior, iar Phil Bozeman clar cel mai inzestrat vocal din deathcore. “The Saw Is The Law” inca e highlightul pentru mine.

The Dwarves – The Dwarves Invented Rock’n’ Roll

Printre cele mai underrated albume de anul asta. Incredibil cum un album punk atat de bun nu a ajuns la urechile mai multor oameni. Veteranii The Dwarves au fost pentru mine peste 7 Seconds, Lagwagon sau Rancid anul asta si sper sa le acordati cu totii atentia pe care o merita. Not giving a fuck punk-rock, funny awesome lyrics, Viva la Bam vibe, The Dwarves invented rock’n’roll!

Jeezy – Seen It All: The Autobiography

Young Jeezy, sau mai nou Jeezy, a ajuns in 2014 la al saptelea album. Din acelasi dirty south ca si altii din topul asta, cu invitati ca Jay-Z, Game, Future sau Rick Ross, Jeezy a lansat cel mai bun album din cariera si un nelipsit din playlistul meu. Cu “1/4 Block” in boxe si miscari ca ale lui Kevin Hart pe Instagram urland „hey!”, you’re all dat! “this work shit is in my resume, brand new chickens all day like I’m Chick-Fil-A!”

Austrian Death Machine – Triple Brutal

Cu reteta bine cunoscuta, poate cea mai buna voce metalcore alaturi de Randy Blythe, Tim Lambesis il prezinta pe Arnold “The Terminator Governator” in cel mai brutal mod posibil pe al treilea album ADM. Inca 3 ani jumatate (pentru buna purtare dupa legile Californiei) si avem sansa sa auzim noi materiale Austrian Death Machine, Pyrithion si poate chiar As I Lay Dying. E unul din albumele preferate pentru antrenamentele de kickboxing. Free Lambesis!

The Madden Brothers – Greetings From California

Primul album al duo-ului fratilor Madden, Benji si Joel, cunoscuti drept liderii trupei Good Charlotte, e oferit ca un desert intr-o zi insorita petrecuta intr-un sezlong intr-o zona linistita sau soundtrackul unei plimbari intre Venice Beach si Santa Monica. Un vibe pop-rock, folk-rock. Good times, good music.

Body Count – Manslaughter

Ice-mudafuckin-T is back! La 8 ani de la “Murder 4 Hire” si la fel de rau ca pe vremea cand era un “Cop Killer”, Ice-T alaturi de Ernie C si ceilalti 4 colegi au revenit cu unul dintre cele mai asteptate si furioase albume ale ultimilor ani. Promovat prin single-ul “Talk Shit, Get Shot”, dar si super piese ca Back To Rehab, Black Voodoo Sex, Get A Job, Bitch In The Pit, Enter The Dark Side, un cover cu versuri proprii si actuale dupa Institutionalized al celor de la Suicidal Tendencies, dar si o varianta re-recorded a unei piese mai vechi Ice-T, 99 Problems, dupa care a realizat un cover si Jay-Z. Fuck it, nu e nici o singura piesa de umplutura pe albumul asta, e un mamut!

Crosses – Self Titled

Crosses… Chino Moreno. Despre el poti scrie romane. El e special, e altfel, intotdeauna a fost, la fel ca si muzica lui. Pe Chino il iubesti. Indiferent ca se numeste Deftones, Team Sleep, Palms sau Crosses. Primul full-length, precedat de doua EP-uri, un album scos dintr-un vis. O conversatie telepatica in mijlocul noptii intre eu-l interior si labirintul mintal al lui Chino Moreno.

J. Cole – 2014 Forest Hill Drive

J. Cole e unul dintre marile nume ale noului val hiphop si printre preferatii mei. 2014 Forest Hill Drive e adresa casei unde acesta a copilarit, vanduta in 2003 si re-cumparata de el apoi in 2014 pentru a ii deveni resedinta. Acesta e al treilea album, la fel de bun ca primele doua, extrem de personal, scris cu o sinceritate covarsitoare. Razboiul psihic dintre North Carolina si Hollywood, amintiri din trecut, visuri. Un album pe care trebuie sa il asculti singur si in care te vei regasi. Give all these guys a chance, nu judecati dupa o singura piesa.

Of Mice & Men – Restoring Force

Restoring Force inseamna pentru Of Mice & Men trecerea de la Vans Warped Tour la turnee alaturi de Linkin Park pe stadioane. Cu un sound ceva mai comercial ca in trecut pe care multi l-am prevazut, Of Mice & Men se reinventeaza cu al treilea album si promit o cariera lunga salvata de pericolele undergroundului alaturi de camarazii Bring Me The Horizon. Trupa mereu si-a recunoscut influentele alternative/nu-metal si de mult ma asteptam la o schimbare, lucru care, in cazul lor, nu a insemnat neaparat o muzica mai slaba calitativ, ci chiar un album foarte bun. Sunt foarte curios cu ce vor veni Of Mice & Men pe viitor.

Kid Cudi – Satellite Flight: The Journey To Mother Moon

Dupa cum ii spune si titlul, albumul asta suna exact ca o calatorie prin spatiu, plutind, nu intr-o nava. E o traire, o experienta. Ascultat in momentele/locurile potrivite, iti poate da cele mai dubioase feelinguri posibile. Nu vreau sa zic mai multe ca sa nu ii stric farmecul. Un must-have, ca si Beck – Morning Phase, chiar daca e un alt teritoriu.

Machine Head – Bloodstone & Diamonds

Machine Head nu m-au dezamagit niciodata. “The Blackening” si “Unto The Locust” sunt de pus in rama. “Bloodstone & Diamonds” e un nou masterpiece de heavy-thrash-groove de la cei supranumiti urmatorii Metallica. Cand altii nu fac decat sa schiopateze si sa dezamageasca in lumea metalului, Machine Head demonstreaza de la un album la altul cat de seriosi si dedicati sunt acestei “cauze” si de ce sunt cea mai respectata trupa metal a ultimilor 10 ani.

Linkin Park – The Hunting Party

Ca si restul albumelor, imi place The Hunting Party. Mereu vin cu ceva nou, nici un material nu suna la fel. Guilty All The Same, War, Until It’s Gone, All For Nothing, Final Masquerade… multe piese de rezistenta pe el, mereu mi-au placut artificiile lui Hahn & Shinoda. Sunt multi hateri, dar sunt constient ca daca nu schimbau foaia dupa Meteora, cand nu-metalul a intrat in ceata, acum poate nu mai existau, sau cantau in cluburi. Greu de crezut oricum. Doar cei puternici, creativi si destepti au rezistat. Mike Shinoda un model pentru industria muzicala. Dar vorbele sunt de prisos. Conform statisticilor, acum e formatia cu cei mai multi fani din lume. Haterismele tale sunt ca un tv dat pe mut. Ca bonus, nu neglijati nici noul Chevelle – La Gargola, imi veti multumi.

Mastodon – Once More Round The Sun

Imagine post-apocaliptica. Luna plina, o bufnita se aude din intuneric. Ganditor, in pick-up-truckul tau prafuit alaturi de un vechi prieten, prin padure, pe drumul plin de gropi si noroaie, arma in mana, un crocodil pe malul mlastinii. In departari se vad fulgere, vine furtuna. Din casetofonul legat la micul generator din spate se aude Tread Lightly, tocmai a inceput “Once More Round The Sun”. Pana in zori trebuie sa iti aperi teritoriul de eventuali invadatori. Spre dimineata dupa ce ai fost de mai multe ori in jurul soarelui ii spui prietenului ca parca suna mai bine decat noile Down, Crowbar si He Is Legend, chiar daca si acestea sunt decente. Ferma e in siguranta, urmeaza o noua zi.

JAZ_D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*