Favorite albums of 2014: Daniel Markovits – Northwest Hardcore

Azi vorbim cu Daniel Markovits, fondatorul Northwest Hardcore. Un grup de baieti care organizeaza niste concerte foarte tari in Satu Mare. Sa vedem care au fost albumele lui preferate in 2014.

 

Vader – Tibi Et Igni

Foarte interesante versuri, cumva diferite, mai inspirate si chiar mai bune decat ce au scris pana acum ei. Muzical se duce clar catre un thrashy sound of death metal, fast si cu multe blast beat-uri. Il consider un apogeu al trupei. Baietii sunt ca vinul, literalmente.

 

Sinister – The Post Apocalyptic Servant

O trupa la care nu am dat niciodata atentie si m-a apucat intr-o zi din senin sa-i verific. Am bagat cateva albume printre care si ultimul, acesta din 2014. Un drumming fast si precis, si un sound cu adevarat killer. Ascultand si alte albume, mi-am dat seama ca acesta este sunetul tipic de Sinister. Dupa ce am ascultat acest album, am devenit imediat fan al trupei.

 

Down – IV Part II

Pentru mine tot ce e related Anselmo si apare nou, il verific imediat. Acest album loveste puternic de la prima piesa cu acel sound tipic de sludge si southern. O mica observatie, nu se compara (evident) cu NOLA, datorita ca nu mai sunt riff-urile lui Kirk Windstein (care a parasit trupa recent) si nici vocea lui Anselmo (sa recunoastem) nu mai e cum a fost cu ani in urma. Una peste alta, cu toate acestea, sound-ul tipic Down si stilul vocal marca Anselmo mi-au bagat acest album in top 2014.

 

Backtrack – Lost In Life

Este una din trupele mele preferate din zona New York Hardcore, desi este criticata de multi si foarte underrated. Stilul de hardcore „metalic” acapareaza dupa parerea mea orice fan din alte zone ale scenei in acest album. De observat niste solo-uri foarte faine pe acest album si cateodata parca si un sound southern pe alocuri. Pentru mine este un deliciu.

 

Emmure – Eternal Enemies

O alta trupa underrated (in continuare o consider asa deoarece multi isi bat joc de ei si total pe nedrept). M-a prins foarte tare acest album mai ales datorita implicarii mai puternice a influentelor Hip-Hop la vocal si in general a influentei NuMetal peste membrii trupei. Pana acum nici un album nu a sunat atat de „inspre zonele alea” din partea lor. Pentru hateri, le recomand sa asculte piese precum Like La Motta, E si mai ales Nemesis si dupa aceea sa spuna ca this band sucks. One love pentru Emmure, INTOTDEAUNA!

 

Bane – Don’t Wait Up

Veteranii raman veterani si arata cum se face un true school Hardcore. Degeaba varsta inaintata, ca albumul este energie pura. Sunt si niste treburi foarte melodice pe album, super fain tot ce se intampla acolo. Pacat ca, dupa cum am aflat, este albumul lor de ramas bun.

 

Insomnium – Shadows Of The Dying Sun

Aceasta trupa are acel signed sound doar al lor si recunosti din prima ca acest album este de la Insomnium fara sa vezi titlul. Melodic Death Metal de calitatea cea mai superioara. Un lead guitar care pe tot parcursul albumului isi face treaba impresionant. Albumul este efectiv epic.

 

Heart In Hand – A Beautiful White

N-am ascultat nimic pana acum de la aceasta trupa si am inceput chiar cu ultimul album. Un melodic hardcore foarte bine executat care sincer imi aduce aminte putin de fratii lor englezi de la Architects (desi ei sunt putin altfel ca gen). Si desi multe din acest gen muzical suna sau incearca sa sune precum Architects, dupa parerea mea, Heart In Hand chiar au facut o treaba buna in acest album. Lead guitar superb pe tot albumul.

 

Architects – Lost Forever / Lost Together

Cum era de asteptat am ajuns si la acest album. Considerat nu doar de mine, ci si de specialisti unul din cele mai bune albume ale anului. Nici nu stiu de unde sa incep, sunt piese una si una. Architects raman un fel de gods al genului lor, dupa parerea mea. Este efectiv superb tot albumul. Scream-urile si riff-urile tipice trupei fac o diferenta mare intre ei si restul din genul cantat de ei.

 

Enthroned – Sovereigns

M-am „luat” in ultimul timp cu black metalul si printre altele Enthroned m-au impresionat foarte mult cu acest album. Cu niste treburi atmosferice care invaluiesc tot albumul, solo-uri frumoase si piese una si una, ba lente si dark, ba rapide si strong, ba mai progresive putin… trupa asta din Belgia a scos un album superb.

 

Obey the Brave – Salvation

Alaturi de Hacktivist, Obey The Brave este trupa care m-a impresionat cel mai mult in ultimii 2-3 ani. Foarte buna ideea vocalului sa-si foloseasca si vocea clean pe acest album. Eu-l stiam ca fiind un brutal (din perioada Despised Icon, apoi OBT) insa mi-a demonstrat ca stie mult mai multe. Breakdown-uri frumoase si in general o linie melodica foarte draguta. Nu m-a dezamagit cu nimic, ba chiar are un plus acest album fata de restul, overall.

 

Crowbar – Symmetry In Black

La fel ca si la Anselmo, eu urmaresc tot ce face tata Kirk Windstein si ce scoate. The Rifflord a.k.a. Beard Of Doom nu m-a dezamagit nici cu acest album. Astept cu nerabdare sa-i aud vocea aia unica la Debrecen in luna Martie. Foarte reusit albumul. De riff-uri nu prea vorbesc ca se intelege de la sine ca sunt geniale. One love for Kirk si colegii de pe acest album.

 

Intractable – Inner Decay

O trupa tanara din Elvetia care baga groove/thrash si pe care am descoperit-o din intamplare. Albumul suna foarte fain. Un groove superb pe tot parcursul albumului si un sound care dupa mine ar fi o combinatie intre Toxic Holocaust si Havok. EVIDENT are si un feeling de Lamb Of God. Recomand.

 

††† (Crosses) – Crosses

Deftones mi-e trupa preferata, Chino solistul preferat ever. Cum am zis si la Anselmo si Kirk mai sus, tot ce face si scoate, urmaresc cu entuziasm si curiozitate. Crosses suna incredibil si parca e un amalgam de mai multe trupe vechi si noi toate imbinate frumos incat sa creeze ceva unic, original si care sa nu te plictiseasca. Un album care cred ca ar aduna fanii rock, metal si electro la un loc.
O adevarata capodopera de sunete si (bineinteles) vocea. Acea voce geniala si inconfundabila a lui Chino.

 

Slipknot – .5: The Gray Chapter

Una din trupele mele preferate all time, i-am lasat la urma ca sa inchei cel mai frumos. Albumul acesta il consider cel mai bun album dupa IOWA. De la intro si pana la ultima secunda are niste piese fantastice. L-am asteptat cu nerabdare (la fel ca multi altii, evident) dar si cu un oare scepticism ca Paul nu mai e si cine stie cum va suna, cum se va sincroniza totul si asa mai departe… ca dupa cum se stie, cam el facea aproape tot in trupa asta (alaturi de Clown). N-as zice ca e albumul care mi-a placut cel mai mult anul acesta, insa cu siguranta este cel care m-a impresionat cel mai mult, datorita motivelor enumerate mai sus. De notat sound-ul care se incearaca a fi un back to the roots (insa nu pe toate piesele) si apreciez enorm ca au facut acest lucru, intr-o era in care foarte multe trupe mari o iau pe aratura (ca sa nu zic altfel) si dezmagesc cu tot felul de (asa zise) „experimente, evolutii”. Slipknot raman niste zei pentru mine si niste genii, cu Corey in frunte.

JAZ D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*