Cronica de concert: SUICIDE SILENCE – Cluj Napoca, 23 iulie 2012 @ Gambrinus Pub

…sau cum iti da americanu’ una peste bot de nu te vezi. Cam asta a fost luni la Cluj-Napoca, unde cei de la Suicide Silence au fost… ceas – in cel mai puternic sens al expresiei. E foarte greu de explicat feelingul care a fost acolo, insa ideea este clara : oamenii astia au venit sa arate cum sta treaba de fapt si cine-i al mai tare-n deathcore, pe stilul…

Pana acum baietii astia imi placeau in limitele bunului simt, in sensul in care niciodata nu am fost pe principiul “viata mea nu ar mai avea rost fara Suicide Silence”. Ce s-a intamplat insa la concertul din Cluj m-a facut sa respect si mai mult profesionalismul si treaba facuta ca la carte.

S-o iau cu inceputul. Gambrinus Pub este unul dintre cele mai marfa locatii pentru un concert, avand in vedere ca sonorizare asa faina eu rar am intalnit. Plus ca atunci cand intri in clubul asta esti prins de un vibe foarte placut. Me gusta!

Cei care au deschis seara au fost clujenii de la DIAMONDS ARE FOREVER, trupa asupra careia nu mi-am canalizat niciodata atentia chit ca am tot auzit lately in stanga si-n dreapta numele lor. Singura informatie pe care o am este ca bandul e format din fosti membri Rock Norris. Irelevant. Cert  este ca au sunat bine, chit ca nu sunt foarte atrasa de sonoritati metalcore si prezenta scenica  ce implica fandari sau alte scheme specifice. Ideea e ca au piese dragute, un sound fresh si foarte multa energie. Nu m-au dat pe spate, dar de-acum inainte cand mai lanseaza ceva voi fi cu urechile ciulite, pentru ca au potential.

Slovacii de la KILLCHAIN mi-au placut inca de prima oara cand i-am vazut, mai precis la show-ul MISERY INDEX din Bucuresti din iunie 2011. Chiar daca merg pe un tipar de death metal cu oarece flow de grind, utilizat usor atipic, este impresionanta daruirea cu care se prezinta pe scena. Tehnic vorbind, prestatia lor a fost ireprosabila si foarte tonica, fapt ce explica notorietatea lor pe scena de metal extrem slovaca. De data asta death-erii au venit cu un chitarist in minus, aspect pe care initial nu l-am resimtit datorita omogenitatii pe care o au acestia la fiecare prestatie.

La SPIRITUAL RAVISHMENT a iesit macel total – piese interpretate impecabil, atitudine cat cuprinde, profesionalism si maturitate muzicala care se simte inca de la soundcheck. Da, SPIRITUAL RAVISHMENT este o trupa matura, care isi stie foarte bine pozitia si locatia in scena metalului extrem. E o pozitie foarte bine cotata, care face ca trupa asta sa fie una dintre putinele pe care undergroundul neaosh le poate etala cu mandrie in afara granitelor. Pe “Evil Activities” s-a lasat cu delir total din partea publicului care a facut “di tati” – stage dive, bataie, pit-uri si pletoseli. Foarte frumos, bravo baieti I’m proud of you!

Wake up, Wake up…Dupa cum spuneam si in introducere e foarte greu de descries feelingul care l-am avut la SUICIDE SILENCE. Mai, instrumentistii aia au ori scule extrem de performante, ori is chiar buni. Da’ buni de tot! Atentie, vorbesc doar de instrumentisti, nu si de vocalul Mitch, care a dat cateva gherle bune pe cateva piese. Oricum, daca as fi carcotasa chiar as merita sa aruncati cu piatra in mine. La o asemenea prestatie chiar nu am ce sa zic de rau. Excelent, exceptional! De la interpretare, pana la atmosfera, totul a fost WOW! S-au cantat cele mai mari greucenii ale americanilor, nici n-ar avea sens sa le enumar, pentru ca majoritatea pieselor acestora is hituri. Ce sa zic? Sunt cei mai pe val intr-ale deathcore-ului la ora actuala. Acesti “Lady Gagi” ai metalelor suparate… Dupa cum era de asteptat publicul a cantat la unison cu cei cinci fiecare piesa, s-a lasat cu wall of death, batai si patinaj pe bere. S-a si jam-uit pe ritmuri de rap, mai concret Mitch a facut un fel de “urban groove”, unde vocalul trupei clujene The Mushroom Story a improvizat chiar foarte ok. O chestie care mie mi s-a parut extrem de funny este supararea si imaginea de tough guy a lu’ Mitch. Ce-i drept, omu’ stie foarte bine ce are de facut pe scena si cum trebuie sa-si intre in rol ca sa completeze filmul asta care a facut atat de celebra formatia. E prototipul de frontman deschis si relaxat cu publicul, care tine mortis sa impresioneze prin orice miscare. Spuneam ca mi s-a parut funny pentru ca baiatu’ asta se vrea a fi acel barbat fatal pentru pustoaice de 16 ani, atrase de masculi tatuati si rai. Oricum, pe parcursul recitalului m-am simtit bine si am fost mandra ca in sfarsit, am ajuns sa traiesc perioada in care pot vedea des trupe bune si in Romania.

Felicitari BHCB pentru atat pentru show-ul de luni din capitala Ardealului, cat si pentru cel din Bucuresti, de duminica, unde am auzit ca s-a lasat tot cu distractie si baieteala maxima.

MADALINA

Comentarii - “Cronica de concert: SUICIDE SILENCE – Cluj Napoca, 23 iulie 2012 @ Gambrinus Pub

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*