Cronica de concert: B’estfest 2013 (ziua 2), Bucuresti – 6 iulie 2013

Daca tot a inceput sezonul festurilor in Romania, am cautat sa vad unde e de mers anul asta.  Cand am vazut ca cele doua legende New York-eze, Biohazard si Nas, vor incheia ziua a doua la B’estfest pe cele doua scene mari, aproape ca nici nu m-a mai interesat cine mai e pe afis.

Biohazard e una dintre trupele mele de suflet care, alaturi de Hatebreed mi-a facut cunostinta cu muzica hardcore acum multi ani.. si toti cei care au trecut pe la concertele ProoF stiu ca am facut un cover dupa „Punishment”, piesa  ce nu a lipsit niciodata din setlistul nostru.  Nas e un alt artist hiphop de baza pentru mine pe care il ascult inca din copilarie… deci de ani buni tot speram sa il prind live. Acesta a lansat chiar cel mai bun album hiphop al anului trecut, “Life Is Good”,  dupa cum multe publicatii pe gen l-au numit.  Multi vor spune ca Nas nu are ce cauta pe moshpit.ro, dar baiatul asta e mai hardcore din multe puncte de vedere decat multe trupe cu chitari. Nu pot spune nimic totusi despre trupele romanesti de la scena Jagermeister , pentru ca nici macar nu am reusit sa trec pe  acolo, asa ca voi vorbi doar despre artistii pe care am apucat sa ii urmaresc cu atentie.

Am ajuns in Tunari undeva dupa ora 18, dupa ce s-a oprit ploaia care ameninta buna dispozitie a celor prezenti. Cozi lungi la intrare, ceva noroi, innorat, dar vreme perfecta pentru concerte, cateva corturi ale cluburilor din Bucuresti unde te puteai distra pana dimineata, corturi cu diferite lucruri home-made sau nu.. la care nu am avut rabdare sa ma opresc, corturi cu mancare, sase lei un jeton, fete care incercau sa vanda nu stiu ce marca de tigari sau iti umpleau un pahar de bere, altele care dadeau gratis niste pachetele cu trei biscuiti in ele, niste baieti imbracati in spermatozoizi care imparteau prezervative, un teren de baschet pus la dispozitie pentru cine avea chef de sport, un mic parc de distractii undeva in spate de tot.. etc etc… ati citit cu totii prin comunicate cam ce se putea gasi acolo, de toate sa nu se plictiseasca omu’ si sa se scoata profit. Am mai schimbat cate o vorba cu vechi prieteni pe care i-am gasit pe acolo si m-am indreptat alaturi de cei cu care venisem spre cele doua scene mari sa vedem ce se intampla. Pe scena Coca-Cola baietii de la White Walls tocmai isi incheiau recitalul, asa ca nu pot spune nimic despre ei, am auzit ca a fost bine. La scena Ciuc, pozitionata langa Coca-Cola, au inceput imediat dupa constanteni , hiphoperii de la Subcarpati. Nu prea am tangente cu muzica lor, dar am stat vreo 10 minute de curiozitate sa vad ce se intampla. Au avut parte de o primire foarte calduroasa din partea celor peste cativa 1000 de oameni probabil, adunati in fata scenei care au cantat alaturi de ei de-a lungul celor cam 40 de minute cat aveau in program.. apoi am plecat mai in spate la vorbe cu diferiti cunoscuti. Am ajuns inapoi la scena Coca-Cola chiar la timp pentru bulgarii de la Piranha. A fost prima oara cand i-am vazut pe baieti si daca nu ma insel bassistul lor e unul dintre membrii Last Hope. Un hardcore-punk, skate-punk executat ca la carte cu indemnari la skateboarding din partea vocalistului, in fata celor cateva sute de oameni imprastiati prin fata scenei, cu atentia distrasa uneori de catre membrii Biohazard care si-au facut aparitia in dreapta si stanga scenei urmarind ce se intampla chiar pana in momentul cand le-a venit si lor randul. Dupa Piranha a urmat o surpriza care nu era trecuta in program, chiar fratii lor de la Last Hope, foarte cunoscuti publicului roman, care au dat vreo sapte piese cu multa miscare pe scena (plus un inceput de miscare si in public) asa cum ne-au obisnuit, incheind recitalul cu una din cele mai iubite piese ale lor, FP (Fuck Police).  La Nneka si Coma nu am stat in fata decat vreo 10-15 minute de fiecare pentru ca din nou, m-am trezit pe la diferite corturi sau un pic mai departe de scena cu mai multi prieteni  unde era o atmosfera la fel de incinsa ca la scenele mari. Restul recitalului Coma l-am ascultat de undeva de prin mijlocul campusului.. si cum si-au obisnuit fanii, au prestat perfect si au avut parte de o reactie la fel de buna din partea celor cateva mii de oameni adunati pentru ei care au cantat cu trupa de fiecare data cand Catalin le-a cerut . Acestia sunt deja obisnuiti ai festivalurilor mari din tara de multi ani si toata lumea stie ce baza solida de fani au… asa ca primirea lor calduroasa nu a fost o surpriza.

Dupa Coma, pe scena Ciuc se pregatea sa intre si unul dintre numele pentru care m-am dus la fest, Nas. M-am grabit din spate sa ajung in zona scenei mari, m-am intalnit cu cativa artisti hiphop bucuresteni la fel de entuziasmati ca si mine si dupa cateva vorbe ne-am  facut loc prin aglomeratie undeva prin primele zece randuri din fata, inca de cand DJ-ul si tobarul lui Nas incalzeau publicul pentru ceea ce avea sa urmeze. Am inteles de la organizatori ca in ziua respectiva a festului au fost peste 28 000 de oameni… dupa cum am mai zis, nu sunt foarte bun la aproximari… in schimb pot spune ca Nas a avut cu siguranta parte de cel mai numeros public din ziua doi de B’estfest. Cand acesta a aparut pe scena intregul public a explodat in urale si o mare de maini in aer deja prevestea un concert de vis al legendei din New York. In cateva minute un puternic miros de “substante” plutea deasupra tuturor si intreaga mare de oameni striga alaturi de el fiecare cuvant sarind cat mai sus pe ritmul pieselor. Intr-o ora-jumate am putut asculta de la piese ca If I Ruled The World, NY State Of Mind, I Know I Can si The World Is Yours pana la Locomotive, Accident Murderers si Daughters.. mai exact 34 de piese.. cateva un pic scurtate pentru a se potrivi unei prestatii live. A fost un concert excelent si  plin de zambete, atat din partea noastra, a celor din public, cat si a lui Nas, vizibil multumit de primirea publicului de la B’estfest. La finalul showului m-am indreptat spre cealalta scena, unde Billy Graziadei si baietii lui isi pregateau instrumentele pentru ceea ce avea sa fie un concert de povestit la nepoti.

Tot locul din fata scenei s-a umplut de oameni care stiau exact pentru ce se afla acolo si asteptau nerabdatori cel de-al doilea nume legendar al serii, Biohazard! Trupa care a influentat o intreaga generatie de oameni si fara de care 100% din formatiile hardcore de dupa 1990 probabil nu ar mai fi existat.. in acelasi timp printre primele nume care a combinat hardcore-ul si metalul cu elementele hiphop. M-am pozitionat in fata la gard sa vad totul cat mai bine, apoi in momentul cand Billy a strigat catre public si s-a auzit rifful de la Shades Of Grey, cu totii am innebunit si intreg spatiul din fata scenei a devenit un “camp de lupta”. Publicul a pornit un circle-pit mare si bucati intregi de pamant cu noroi si ierburi au inceput sa sara prin aer. Greii din Brooklyn au venit cu un chef foarte mare de a arata romanilor pentru prima oara de ce sunt in stare. Inca de la a doua piesa, Urban Discipline, Billy a coborat de pe scena si a urcat pe gard cu chitara in mana si picioarele pe bratele baietilor din public unde a stat pe intreaga piesa, spre bucuria tuturor celor care incercau sa il tina sau sa il atinga. Au continuat pentru urmatoarea ora si jumatate cu clasice ca What Makes Us Tick, Tales From The Hardside, Black And White And Red All Over, Each Day, Vengeance Is Mine sau Reborn si au incheiat cum trebuie cu Punishment si Hold My Own. La Punishment cu totii ne-am iesit atat de mult din minti incat, spre nedumerirea si furia celor de la BGS, o parte din baietii din public au sarit peste gard si peste cei de la securitate pana sus pe scena alaturi de altii veniti din backstage sa cante impreuna refrenul piesei devenita imn pentru o intreaga generatie de fani hardcore. Nu a avut loc nici un fel de eveniment neplacut pentru ca vocalul trupei le-a facut semn bodyguarzilor sa ii lase in pace ca totul e ok. Eu zic ca toata gasca de la concertele hardcore din Bucuresti a demonstrat de mai multe ori ca stie cu ce se mananca scena asta si cum sta treaba cu manifestarile la genul asta de showuri, indiferent ca sunt circle-pituri sau stage-diveuri… dar baietilor in albastru, total necunoscatori, li se pare intotdeauna ca vrei sa omori pe cineva si iti dau doar impresia ca sunt impotriva ta. Tin sa spun si ca putine trupe au parte de un frontman atat de bun si complet ca Billy Graziadei. De la miscarea continua pe scena, prezenta, atitudine, voce, pana la modul cum se mentine prin arte martiale ca jiu-jitsu si altele. A incercat chiar sa vorbeasca in limba romana de cateva ori si a tinut cateva discursuri anti-media si manipulare. Dupa ce am vazut ce poate, pot spune ca il apreciez de doua ori mai mult ca inainte. La fel ca si colegii lui de trupa… Scott Roberts, Danny Schuler si Bobby Hambel care a alergat si s-a invartit tot showul pe scena in stilul lui tipic. Am auzit persoane spunand ca cele mai bune showuri hardcore vazute pana atunci  in Romania au fost Sick Of It All in 2006, Madball in 2008 sau Terror in 2012, dar ca asta le-a intrecut cu mult pe toate. Ca numar de oameni prezenti pentru ei nu pot spune prea multe pentru ca am stat in fata si nu puteam vedea pana in spate.. dar din ce am observat in videoul pe care Billy l-a postat pe facebook direct de pe scena si altele aparute pe youtube, a fost asa cum trebuie. La sfarsitul concertului cu totii au coborat la gard prietenosi si fara nici un fel de “rockstar attitude”, unde au dat mana cu toti cei care eram acolo si ne-au multumit ca am venit la concert, apoi dupa ce si-au strans sculele, Billy a venit din nou in public unde a stat de vorba si a facut poze cu noi toti.

Per-total festivalul a avut un sunet foarte bun, headlinerii chiar excelent… si in final am avut parte de doua dintre cele mai bune concerte din viata mea (Biohazard & Nas), pe care cu siguranta nu le voi uita niciodata. De asemenea, au fost doua dintre showurile unde am vazut un mare “brothership” si printre cele mai multe zambete pe fetele oamenilor si artistilor, semn ca toata lumea s-a simtit foarte bine si cu totii am fost bucurosi sa vedem niste artisti cu o istorie atat de mare in spate. Cu anumite minusuri, B’estfest chiar e cel mai bine organizat festival romanesc din cate avem. Ca bile negre… nu stiu unde se aflau taxiurile alea cu “pret normal” cu care a incheiat B’estfestu’ contract.. ca majoritatea de acolo erau clasicii “ 1 milion jumate’ pana la Herastrau” si un autobuz care venea  din juma in juma de ora cu 3,5 lei, pe care oamenii nu il lasau nici sa intoarca ca se inghesuiau cate 200 de disperati sa intre in el si urlau unii la altii ca in jungla pana a plecat si politia de nervi de acolo. Inchei cu ce am avut in cap eu si un prieten toata ziua urmatoare…” what makes us tiiiiiiick!!”

 JAZ_D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*