Concert VENOM – Bucuresti, 12 noiembrie 2011, Arenele Romane

Din pacate nu am prins prima editie Rock Legends, ca sa imi pot face o idee de ansamblu, sau sa pot face o comparatie intre cele doua evenimente, insa mi s-a parut din start o idee foarte buna asocierea unor trupe cu un cuvant atat de greu de spus in istoria metalului in cadrul acestui nou concept.

Pot face, insa, o comparație intre concertul VENOM de la Hellfest din 2008 si cel de sambata si pot spune, la modul cel mai serios, ca desfasurarea de forte de la Arenele Romane a fost cu mult peste ceea ce s-a intamplat la francezi in urma cu trei ani. Nu stiu care să fi fost motivul concertului dezastruos de la Hellfest, cert este ca nu aveam mari asteptari de la VENOM dupa aceasta prima experienta.

Dar sa o luam cu inceputul, si anume cu trupele din deschidere, care nu au nici luate impreuna cei peste 30 de ani de metal din spatele greilor de la VENOM. O sarcina nu tocmai usoara, asadar, sa se puna cu o trupa de asemenea calibru. Cu toate astea, ai nostri baieti de la APA SAMBETII, KISTVAEN si MEDIOCRACY s-au achitat onorabil de aceasta datorie. Din punct de vedere organizatoric , al calitatii sunetului, luminilor scenice, etc., consider ca au fost tratati de la egal la egal cu headlinerul concertului, spre deosebire de majoritatea evenimentelor, unde trupele din deschidere sunt marginalizate. Datorita acestui fapt, am avut senzatia ca ma aflu nu la un concert VENOM, sau la un concert tipic de turneu, ci la un mini-festival.


Pe cei de la APA SAMBETII am avut ocazia sa ii vad, pentru prima oara, cu ceva timp in urma. Nu doresc sa fac vreo comparatie cu acel concert, ci doar sa evidentiez faptul ca, de data aceasta, au beneficiat de o sonorizare net superioara, am reusit sa descifrez despre ce a fost vorba in recitalul lor, ba chiar mi s-au parut o trupa promitatoare. Ceea ce nu prea am reusit sa inteleg, poate nici ei nu inteleg (caci inca nu par 100% convinsi de asta), este directia muzicala. Momentan, linia abordata de ei mi se pare un amestec inca nu prea bine definit de stiluri: un soi de black metal cu elemente experimentale, dar care inca nu suna suficient de inchegat si convingator. Aici ma refer strict la stil, caci la proba practica consider ca au trecut testul – solistul, cel putin, parea foarte convins de ceea ce avea de transmis. Probabil cu timpul isi vor fauri un stil propriu, potential au si ii incurajez sa se tina de treaba.


Pentru KISTVAEN, deja nu mai este nevoie de nici o introducere. Baietii au prezentat un setlist special, compus din piese ce vor fi incluse pe urmatorul album si dintre care imi sunau cunoscute una sau doua (de pe la niste concerte trecute, cred ca nu ma insel). Incepe sa se contureze mai bine rodul muncii lor cat si intregul concept suicidal black metal inglobat in muzica lor. Experienta concertistica si probabil si practica au un cuvant important de zis in cazul lor, totul decurgand exact asa cum trebuie: sound-ul apasator si urletele agonizante ale solistului au contribuit decisiv la instalarea atmosferei  sumbre, specifice genului. Sper sa nu renunte usor si sa continue ceea ce fac, pentru ca fac foarte bine. Un singur minus am sa le dau, acela ca suna un pic cam asemanator cu SHINING. Stiu ca SHINING reprezinta o trupa etalon pentru ei, dar as fi curioasa sa vad ce pot face daca ar lasa ceva mai mult frau liber imaginatiei. Eu sunt convinsa ca ar avea multe lucruri interesante de zis.


MEDIOCRACY a fost un recital in premiera pentru mine. Am auzit foarte mult de ei prin promovarea pe care si-o fac, turneul prin tari straine si de la Costin, a carui activitate artistica o urmaresc cu interes. A venit si momentul sa vad cu ochii mei despre ce este vorba. Nu am urechea antrenata pentru sonoritati crust/sludge si mi s-au parut chiar usor scosi din contextul manifestarii, dar mi-a placut exuberanta cu care se afiseaza pe scena – de altfel, tipica pentru genul asta de trupe. Solistul nu sta locului o secunda (e o adevarata provocare sa il fotografiezi). A comunicat indeaproape cu publicul – chiar foarte indeaproape, la un moment dat, cand s-a hotarat sa ii implice pe cei din primele randuri in actul muzical. Un singur lucru m-a cam nedumerit la concertul lor: nu am inteles de ce sunetistii au abuzat intr-o asemenea maniera de butonul de volum. 

Ajungem si la ultimul bastion al black metal-ului din primul val – trupa VENOM, care a supravietuit in mod surprinzator, as zice, trecerii a peste 30 de ani. Surprinzator pentru ca sunt, practic, singurii care au mai ramas din primul val de trupe ale acestui gen si totusi raman fideli sonoritatilor old school black metal. Sau poate nu asa de surprinzator pentru ca, daca stau sa ma gandesc mai bine, ei sunt chiar cei care au initiat acest gen. As zice, pe buna dreptate, ca sunt taticii black metalului.

Cand scoteau ei primul demo, eu nu eram nici macar in faza de proiect. Pentru mine, concertul acesta a fost ca si cum as fi intrat intr-o masina a timpului si m-as fi intors in anii 80, in vremurile in care VENOM bagau sperietii in cei mai slabi de inger. Pana si publicul mi s-a parut mai aparte – pe langa concentratia mare de tricouri cu VENOM si geci de piele am vazut destul de multi rockeri de varste respectabile, precum si fete noi, care pare-se ca erau venite tocmai din Bulgaria. O combinatie de toate genurile de metalisti, cazuti, in sfarsit, de acord asupra unui lucru: ca Venom este o trupa cult si ca a fost o ocazie unica de a ii vedea live pe acesti blackeri primordiali.


Astazi, printre duzinele de Gorgoroti, Nargaroti si alti –roti, oamenii crucificati, capetele de capre, galetile de sange putrezit si coastele de animale au devenit ceva obisnuit, chiar banal. Brusc am avut un flash cum ca toate aceste … artificii, sa zicem, palesc fara drept la replica cand Cronos urca pe scena si incepe sa invoce toti demonii din cele mai ascunse cotloane ale Gheenei, fiind, in sine, o aparitie destul de sinistra.

Legendarii blackeri au sarit peste introducerile inutile si au dat drumul ostilitatilor, cum altfel, decat cu Lay down your soul to the gods Rock’n’Roll, piesa a carui titlu a denumit un intreg gen muzical. Dupa Black Metal, a mers la fix un Bloodlust care a incins atmosfera la maxim. Apoi, timp de vreo ora jumate-doua, a urmat o suita de invocatii de factura satanica, gen Welcome to Hell, Evil One, Antichrist, Hail Satanas, Possessed, At War With Satan, In League With Satan si alte asemenea spurcaciuni, foarte apreciate de public. Probabil nefericitii care au avut drum prin zona la aceasta Witching Hour au crezut ca s-a dezlantuit iadul fix in centrul Bucurestiului. Acordurile pieselor mai noi, presarate si ele prin playlist, au prins la fel de bine – si normal, cand se canta despre Nemesis, Metal Black sau Warhead.

Nu stiu sa spun sigur cati rockeri s-au adunat la aceasta liturghie neagra, dar siluetele intunecate au umplut Arenele, intonand versurile infernale ale pieselor insiruite mai sus. Cei de la VENOM pareau incantati de aceasta primire calduroasa si de moshpitul generalizat din primele randuri. Si, nu in ultimul rand, de devil horns-urile inaltate la fiecare semn al tartorului Cronos. Tobarul, Dante, a tinut si el cu tot dinadinsul sa iasa in evidenta cu niste demonstratii de acrobatie la tobe, aruncand cu betele si rotindu-le ca un posedat in jurul sau. Parea o joaca de copil pentru el, in timp ce eu credeam ca va ramane fara ele de la forta si viteza cu care le lovea.

Cei trei inveninati au revenit de doua ori pentru bis. Cred ca au vorbit serios la un moment dat, cand au spus ca vor sa o tina asa pana dimineata. Cred ca ar fi fost in stare, daca nu ar fi fost limitarile impuse de organizare si logistica.

Black Fucking Metal!!! Cam asa as rezuma ceea ce s-a petrecut sambata seara la Arenele Romane. Pe aceasta cale tin sa felicit organizatorii Big Name Entertainment, Axa Valaha Productions si Niki Constantinescu pentru initiativa de a pune pe picioare acest proiect, care sper sa continue. Si sa le multumesc pentru ca mi-au reamintit de ce ascult metal.

HEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*