OPETH – Heritage

„Daca pot compara albumul cu o alta trupa, ar trebui sa fie OPETH, dar este ceva diferit fata de ce am facut in trecut. Am ascultat mult ALICE COOPER in ultimul an, dar nu pot spune ca seamana cu „No More Mr. Nice Guy”. Sper sa va placa pe cand il veti asculta.” – Mikael Åkerfeldt despre directia muzicala a albumului „Heritage”.

OPETH este cunoscuta pentru experimentele muzicale din trecut. Cu „Damnation” din 2003 s-au indepartat considerabil de radacinile death metal (cu toate ca temporar) – albumului „Heritage” ii lipsesc renumitele „death growls”-uri ale lui Mikael Åkerfeldt si partile mai „grele” din albumele anterioare, astfel fiind abordat un stil ce se apropie de latura  prog-rock. Cu acest album, OPETH s-a distantat, din nou, de death metal, insa a creat un sound mult mai diversificat, mai matur decat pe „Damnation”.

Piesele de introducere mi se par pe alocuri exagerate prin amploarea lor si aspectul bombastic, dar una dintre exceptii este piesa ce poarta si titlul albumului. Dupa aceasta fermecatoare compozitie in care fragmentele de pian domina, OPETH arunca ascultatorul intr-o mare de riffuri cu „The Devil’s Orchard”.  Din momentul in care am inceput sa ascult mi-am adus aminte de pasajele progressive de pe „Ghost Reveries”, mai ales de middle-ul din Baying of the Hound. Chiar daca suedezii au luat-o intr-o alta directie, cea mai importanta calitate a lor a ramas faptul ca atunci cand le asculti o piesa, au acea amprenta ce ii deosebeste cu desavarsire de alte trupe.

Potrivit lui Mikael Åkerfeldt, OPETH nu  a pornit neaparat „the 70’s button” pentru acest album, dar cu I Feel The Dark  as fi fost usor indus in eroare. Placuta si hipnotizanta, piesa reaminteste de trupe ca RUSH, YES si alti giganti ai prog-rockului.

In mare, albumul are un feeling foarte fin. Printre prog-rock si heavy metal apar si compozitii mai jazzy ca Nepenthe – Åkerfeldt indica faptul ca OPETH si-a extins soundul. O privire la frontcover-ul materialului indica cel mai bine acest lucru: copacul impozant ce rasare din radacinile fioroase ale death metalului.

Ca un mare fan al albumelor precum „Blackwater Park” si „Ghost Reveries”, tot timpul am admirat OPETH pentru miscarile muzicale care variaza de la stari calme si placute la parti rapide pline de energie si furie. Precum am mentionat mai sus, trupa a lasat intentionat la o parte growl-urile, la fel ca si in cazul albumului „Damnation”. In „Heritage” totusi, apar unele momente mai heavy unde m-am gandit ca ar fi fost ideale parti vocale mai agresive in completa rezonanta cu instrumentalul. Cu alte cuvinte, albumul poate tachina, mai ales pe ritmul rapid din Slither. In timp ce sustin OPETH pentru ideile lor originale, imi e dor totusi de latura mai death a suedezilor. Stiu ca sunt mai multe albume care satisfac aceasta dorinta si stiu ca aceasta opinie ar putea fi lasata la latitudinea iubitorilor intregii discografii ale trupei, decat de la cineva care se uita intr-un mod obiectiv doar la noul album. Privind acestea, nu pot ignora ceea ce imi place la OPETH, iar intr-un fel am simtit ca „Heritage” m-a dezamagit pana in punctul in care am vrut sa ascult albumele anterioare. Pe langa toate comentariile despre stil, au fost momente in a doua parte a albumului in care trupei i-a lipsit concentrarea si inspiratia.

„Heritage” satisface gusturile pentru progressive, iar OPETH executa asta prin talentul muzical excelent si maretia pentru care este cunoscuta. Ca pedeapsa pentru toate smiorcaielile la adresa lipsei growlurilor, ar trebui sa-l felicit pe Mikael Åkerfeldt pentru incredibila lui voce si pe restul trupei pentru crearea unei muzici atat de fermecatoare totodata misterioasa si stranie. Chiar daca death metalul a fost dat la o parte pentru compozitia acestui album, „Heritage” contine o intunecime specifica lumii OPETH care totdeauna va fascina ascultatorul.

Tracklist:
01. Heritage
02. The Devil’s Orchard
03. I Feel The Dark
04. Slither
05. Nepenthe
06. Haxprocess
07. Famine
08. The Lines In My Hand
09. Folklore
10. Marrow Of The Earth
11. Pyre (Bonus track)
12. Face In The Snow (Bonus track)

Membri:
Mikael Åkerfeldt (voce, chitara)
Fredrik Åkesson (chitara, backing vocals)
Martin Mendez (bass)
Martin „Axe” Axenrot (tobe, percutie)

Gen: progressive rock
Casa de discuri: Roadrunner Records
Data lansarii: 20 septembrie 2011

NOTA: 8/10
Mihai P

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*