MACHINE HEAD – “Unto the locust”

“Unto the locust” – cel de-al saptelea album de studio al MACHINE HEAD’s-ilor…Aveam asteptari mari de la acest material, in sensul de originalitate; nu neg, e chiar un album istet, insa nu vine cu nimic din ceea ce nu stiam. Piesele sunt parca o demonstratie fortata a trupei de a contura valeitatile si nivelul superior de skill-uri ale membrilor – au ajuns insa la un rang in care nu mai trebuie justificat acest aspect, fiind absolut certificat faptul ca cei patru americani sunt cu adevarat magnifici…Vroiam insa diversitate de la “Unto the locust”…nu am gasit-o…ba chiar m-am ciocnit de niste compozitii cam flescaite si lipsite oarecum de vlaga. In cele 48 de minute de ascultare, efectiv m-am plictisit si m-am afundat in problemele cotidiene…cea mai mare hiba la un album este aceea de a nu mentine atentia treaza – tragedia este cu atat mai simtibila cu cat aspectul vine de la o trupa notorie…

Intrigant e faptul ca albumul incepe bine si maiestuos cu  “I Am Hell(Sonata in C#)” o piesa triptic formata din trei bucati grele si promitatoare, in stilul caracteristic MACHINE HEAD – mi-a adus aminte chiar de forta aia debordanta a trupetilor de pe “Burn my eyes” – Robb Flynn demonstreaza ca odata cu trecerea timpului devine tot mai energic si mai “furios” – dovada clara este pe acest album si imi pare rau ca nu a profitat la maximum de potentialul pe care il are, impotmolindu-se in niste piese usor mediocre.

Abundenta de solo-uri devine obositoare pe parcursul celor sapte piese, amalgam-ul de “trilu lilu” ducand liniile melodice pe un teren anost si greu digerabil. Singura piesa care scoate albumul din anonimat este This is The End, prototipul perfect al unei compozitii thrash corect executate – intro-ul acustic contureaza cu mult talent tensiunea firului melodic incarcat de ritmurile tumultoase ale lui McLain. Interesant este si conceptul tematic abordat pe album, axat pe analogia societate – lacuste…nevoia si instinctul de supravietuire, actiunea imediata, indiferent de consecinte. Aluziile la perioada tumultoasa prin care trece planeta in momentul de fata pot fi corelate cu aspectul apocaliptic din Biblie si episodul “invaziei de lacuste” – la capitolul versuri o mare bila alba din partea mea.

Vreau sa cred ca “Unto the Locust” este doar o pasa mai proasta a celor de la MACHINE HEAD – ma consolez totodata cu ideea ca urmatorul album va fi o revenire la adevaratul potential al cvartetului heavy, asa cum i-am descoperit acum ceva vreme.

Tracklist:
01.I Am Hell (Sonata In C#)
02.Be Still And Know
03.Locust
04.This Is The End
05.Darkness Within
06.Pearls Before The Swine
07.Who We Are

Membri:
Robb Flynn (voce, chitara)
Phil Demmel (chitara)
Adam Duce (bass, backing vocals)
Dave McClain (tobe)

Gen: Post-thrash/Groove Metal
Casa de discuri: Roadrunner Records
Data lansarii: 26 septembrie 2011

NOTA: 7/10
Madalina

Comentarii - “MACHINE HEAD – “Unto the locust”

  1. trilu lilu? mda, a fost fain halo dar acum exagereaza. au dat-o in bara din anumite puncte de vedere dar albumul este totusi solid. nu foarte des reuseste o trupa in ultimul timp sa te faca sa vrei sa dai din cap, mai ales cu thrash. dar astia reusesc, asa ca merita laude.

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*