Cronica de album: OBEY THE BRAVE – Young Blood

Generic metalcore, ah…stai ca am zis-o prea devreme. Pentru cei care nu stiu…OBEY THE BRAVE sunt cinci baieti din Canada, mai exact, noua trupa al lui Alex Erian, fostul vocal a trupei deathcore DESPISED ICON, care si-a incetat activitatea in 2010. Nu m-am dat niciodata prea in vant dupa ce au cantat DESPISED ICON, dar l-am admirat intotdeauna pe Alex ca si vocal. La inceputul anului el anunta printr-un video postat pe Youtube ca are un nou proiect si primul album e deja in lucru, iar o mica parte dintr-o piesa o puteam auzi la inceputul acelei filmari, lucru care mi-a atras imediat atentia. In lunile urmatoare, piesa respectiva, Live and Learn, a fost lansata ca si prim single al albumului ce avea sa se numeasca “Young Blood„. Inca de atunci am ramas foarte placut impresionat de ceea ce am auzit, trei minute si jumatate de agresivitate in purul stil metalcore/hardcore alaturi de o voce plina de nerv si cojones, parca pe ici pe colo aducea un pic a PARKWAY DRIVE.

Apoi la scurt timp a fost lansat al doilea single, Get Real, piesa pe care a fost invitat si vocalul de la TERROR, Scott Vogel, care a adus si mai multa agresivitate fata de primul single si a facut pe toata lumea sa spuna „this shit’s about to get real!” Asta asteptam cu totii si eram nerabdator sa ascult mai repede albumul care promitea atat de mult. Cam pana aici cu laudele. A venit si ziua cand materialul a fost pus pe net si toata lumea a putut sa aplece o ureche asupra a ceea se astepta sa fie unul dintre albumele anului. Dupa cum probabil v-ati dat seama din cronicile anterioare, prefer intotdeauna sa fiu subiectiv. Acum…stiti alea si il citez pe un prieten, „un miliard de milioane” de trupe metalcore/hardcore/deathcore care suna exact la fel? Normal ca da, piata muzicala e sufocata de trupe de genul asta, aceleasi oboseli, aceleasi cateva riffuri reciclate si alea trei breakdownuri pe care le baga toti. Asta avem si aici. Albumul incepe cu o piesa foarte scurta, pe post de intro, in care baietii tin sa ne spuna ca „not trying to reinvent the wheel, we keep it simple, we keep it real”…ok, am prins ideea, dar simplu si „real” nu prea inseamna sa ai 11 piese trase la indigo…de fapt 10, pentru ca pe Grim nu o pot considera piesa, nici macar un interludiu, niste sunete puse acolo timp de 30 de secunde. Dupa cateva minute de ascultat „Young Blood” am avut impresia ca e o singura piesa foarte lunga si nu se mai termina, dar de fapt eram la a treia sau la a patra. De mult timp nu am mai ascultat un album atat de liniar, spre ultimele piese eram deja plictisit de ce auzeam, pana si alea cateva solouri melodice sunt identice, iar Garde La Tete Froide are atat de multe chestii in comun cu Get Real incat mi-a provocat sila. Riffuri banale, noroc de Morotti ca ii mai ridica prin felul in care bate la tobe. Despre el pot zice ca da un plus albumului. Erian cum era de asteptat, e un vocal de exceptie, dar dupa jumatatea albumului iti dai seama ca suna la fel de liniar ca restul trupei, asa ca la un moment dat chiar si el devine plictisitor. La nivel de lirica…cum se zice si pe intro, totul este foarte simplu, iar uneori destul de banal. Mai multe nici nu cred ca se pot spune despre albumul celor de la OBEY THE BRAVE. Unul din cele mai folosite cuvinte in cronica aceasta a fost „liniar” si cred ca alaturi de „generic metalcore” descrie cel mai bine ce se intampla pe „Young Blood„. Tind sa cred ca daca nu era Alex Erian in trupa asta, probabil nu ar fi auzit nici pana in ziua de azi nimeni de ei. Nici nu ar mai fi avut un contract cu casa de discuri Epitaph si nici nu ar fi facut parte din Never Say Die Tour in 2012. Au avut peste 14 000 de fani pe facebook in primele doua saptamani de existenta, inainte sa lanseze macar o piesa. Asta cam spune tot. Sunt trupe care fac o treaba mult mai buna si nu au totusi un contract cu o casa mare de discuri si nici nu participa la vreun turneu/fest cu renume. Sa zicem totusi ca ar merita pentru cele doua piese lansate dinainte care au avut parte si de videoclipuri, singurele care tin trupa asta in spate si merita toata atentia. Cu doua piese insa, nu se face primavara. Am avut asteptari mari de la ei si am fost foarte dezamagit, poate ar fi fost mai bine daca lansau doar un EP de trei piese si cand ii lovea inspiratia mai tare sa se apuce de treaba. Daca deja ati ascultat Live and Learn si Get Real pe net, nici nu va mai obositi si ca tot discutam despre sonoritati agresive moderne, mai bine indreptati-va atentia spre noul material WHITECHAPEL, merita mai mult.

Tracklist:
01. Lifestyle
02. It Starts Today
03. Self Made
04. Live And Learn
05. Garde La Tete Froide
06. Grim
07. Get Real
08. Time For A Change
09. Unstoppable
10. Early Graves
11. Burning Bridges

Membri:
Alex Erian – voce
John Campbell – chitara
Greg Wood – chitara
Miguel Lepage – bass
Stevie Morotti – tobe

Gen: metalcore,hardcore
Casa de discuri: Epitaph Records, Distort Entertainment
Data lansarii: 28.08.2012

Nota: 5.5/10

Jaz D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*