You only live once?! Mitch Lucker (1984-2012)

La aceasta ora nu mai este pentru multi o noutate vestea ca Mitch Lucker a murit. Initial am luat-o ca pe o rumoare cu tenta de gluma sarcastica. Din pacate nu a fost asa….

Niciodata nu am fost fana SUICIDE SILENCE, ba chiar am avut o perioada in care priveam trupa cu oarecare reticenta. Asta pana cand am fost partasa la show-ul lor de la Cluj. Cantarea din iulie mi-a schimbat total perceptia asupra celor cinci americani si am inceput  sa-i respect enorm pentru ceea ce fac. Cat despre Mitch… departe de a face propaganda lacrimogena post-mortem, Mitch chiar a fost un frontman desavarsit si asta poate sa o confirme chiar si un hater al acestei trupe. Avea toate ingredientele unui rockstar de success -atitudine, forta, impozanta si vibe.

Vorbele sunt de prisos in astfel de momente. Chiar daca multora le e greu sa recunoasca, astazi chiar s-a stins un adevarat “rock icon”. In zece ani, SUICIDE SILENCE a marcat istoria metalului modern. Unor trupe nu le sunt de ajuns nici zeci de ani pentru a o face. Pentru asta, tot respectul meu! Respectul ar trebui sa vina din partea tuturor celor cu inclinatii metalice.

Umplem adesea pagini internautice cu diverse comentarii sarcastice, acide, malitioase, doar pentru ca nu ne place o trupa. Astfel de evenimente ar trebui sa ne deschida ochii – in fond, mai stim sa facem si altceva in materie de muzica decat sa ne ascundem in spatele unui calculator si sa facem misto? Daca da, I rest my case, desi am mari dubii…Spun asta pentru ca de multe ori am vazut comentarii rautacioase la adresa acestei trupe, ba mai mult, cu precadere asupra lui Mitch Lucker.
“You only live once!”…Cred ca piesa asta e foarte semnificativa in situatia de fata. In 28 de ani, Mitch chiar a trait intens fiecare moment…si fata de altii, chiar a lasat ceva in urma! Pentru asta, ma inclin! RESPECT MITCH LUCKER…si odihneste-te in pace!

Madalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*