Jaz D. – setting the trends in music (Part 1)

OK deci treaba e cam asa…asta va fi un “monthly column”, sau poate de doua ori pe luna, sau la sase luni sau oricand voi avea eu cheful sau timpul necesar sa imi dau pareri inutile despre absolut orice chestii din muzica, trenduri, recomandari etc.. subiectivismul va fi in floare, deci unele “suflete frumoase” ar putea fi ranite. W00t?! Daca cineva se asteapta la vreun articol scris frumos si “jurnalistic” ca la carte, tin sa il anunt ca va fi dezamagit…e doar un dialog cu voi, ”oh sh!t..acum ce facem daca nu mai putem critica neprofesionalismul!?”  De asemenea pentru injuraturi si declaratii de dragoste aveti mai jos sectiunea de comentarii.

In prima parte vreau sa vorbesc despre cateva proiecte nu prea agresive, dar cred ca cititorii nostri sunt oameni destepti care nu se limiteaza doar la brutalitati si stiu sa aprecieze muzica in general. Hell Or Highwater e o trupa care mi-a atras atentia datorita laudelor din partea multor muzicieni americani, iar de curand Stone Sour i-au luat in turneu alaturi de ei prin SUA. Ii mai tine minte cineva pe Atreyu? Una dintre trupele care a facut cunoscut metalcore-ul la inceputul si mijlocul anilor 2000, a fost o mare nebunie in toata perioada aia cu ei. De prin 2011 trupa a decis sa ia o pauza pentru a se dedica proiectelor personale sau familiei.. si asa a luat nastere trupa de fata. Mai exact tobarul lor care canta o mare parte din refrenele alea melodice s-a gandit sa se rada in cap si sa i-a pe bune microfonul in mana. Se invart prin zona modern hard-rock si au scos un album numit “Begin Again”, are 11 piese si chiar un featuring alaturi de M. Shadows de la Avenged Sevenfold. Au scos si un clip pentru piesa “Gimme Love” si zic sa ii dati o sansa, chiar daca unii poate nu sunteti pe gen, nu e o trupa prea cunoscuta in Romania si intotdeauna ar trebui sa aplecati o ureche si la ce mai e nou pe piata muzicala, uneori puteti avea surprize. Chiar daca nu sunt mare fan, imi place sa recomand ceea ce mi se pare destul de ok.

Hot Water Music… o trupa care ar trebui sa fie cunoscuta in Romania avand in vedere ce CV au, dar nu cred ca este destul inca. Punk-rock, post-hardcore la origini, trupa si-a luat numele dupa una din cartile lui Charles Bukowski prin 1993 in Gainesville, Florida si au lansat opt albume pana acum. Ascultand foarte multe trupe, de ceva timp nu prea le-am dat foarte multa atentie, mai ales ca cel mai nou album, “Exister”, a fost lansat la opt ani de la precedentul sau, “The New What Next”… dar totul pana acum cateva saptamani cand am descoperit primul single de pe albumul nou. Piesa se numeste “Drag My Body”, vine cu ceva influente indie, unul dintre cele mai impresionante clipuri pe care le-am vazut in ultimul timp si o sectie ritmica care i-ar face invidiosi pe multi, principalul motiv de altfel pentru care imi place foarte mult piesa asta. Jason Black e cunoscut ca unul dintre cei mai buni bassisti din scena punk-rock si aici o dovedeste inca odata alaturi de tobarul trupei, George Rebelo. Am inteles ca inainte ca trupa sa fie formata acum 20 de ani, cei doi cantau jazz impreuna intr-o trupa din Sarasota, Florida, de acolo si completarea lor reciproca. Un alt duo cunoscut pentru trecutul lor in jazz inainte sa ajunga mari, sunt John Otto si Sam Rivers de la Limp Bizkit, care au ajuns deja “iconuri” pentru ceea ce fac.

Sound City e un documentar realizat de Dave Grohl despre istoricul studio de inregistrari din Los Angeles cu acelasi nume, unde trupe ca Nirvana, Slipknot, Fleetwood Mac sau Kyuss au tras albume care au devenit de referinta in istoria lor. Personal, e unul din favoritele mele, pe toata durata lui m-am simtit ca si cum as fi fost acolo cand piesele pentru soundtrackul filmului s-au inregistrat. La acesta au contribuit peste 15 de artisti, printre care se numara Dave Grohl (of course), Trent Reznor, Corey Taylor, Paul McCartney sau Rick Springfield. Il recomand in primul rand pasionatilor de muzica, studiouri, echipamente etc, dar nu numai, e o parte din istorie care merita vazuta. Toata lumea stie ca sunt fan Corey Taylor, asa ca mai jos puteti urmari un material bonus unde puteti vedea si asculta intr-un final, piesa inregistrata de Grohl alaturi de Taylor, Rick Nielsen si Scott Reeder. Nu ai cum sa nu o iubesti, trust me.

Trecem la altceva.. chiar daca Attack Attack pun punct carierei si cateva adolescente de prin Poughkeepsie, NY or sumthin se vor sinucide cu visele spulberate (seriously) dupa turneul asta de adio…trendcore-ul nu a murit, din contra, renaste in fiecare zi! Fiecare generatie a avut trendcore-ul ei, depinde doar in ce perioada ai crescut. In timp ce in SUA labelurile bolnave dupa bani ajuta pustanii de 17 ani sa dea nastere trendurilor de intindere globala care ii ajuta pe cei dintai sa isi umfle conturile (macar lucruri se intampla si fiecare are de castigat pe o parte sau alta in final), in Romania multe trupe care nu isi cunosc valoarea inca incearca sa copieze fara nici un succes sau rezultat ceea ce s-a fumat de multi ani in SUA, indiferent ca au 15 ani sau 35, sperand ca vor fi headlineri intr-o zi la Rockstar Energy Mayhem Tour sau Summer Slaughter. Am mai scris un articol in genul asta dar acum va fi un pic diferit. Exista trupe vechi de 6-7-10-21 ani care suna la fel de prost ca la primul concert si nu s-au ridicat nici macar pe varfuri de atunci si pana acum, nu au nici un fel de identitate, dar inca se cred o mare chestie ca vor deschide concertul trupei X cand vor fi doi oameni in sala, sau unele trupe aparute de cativa ani care incearca sa cante nu-metal sau #core – sumthin intr-un mod foarte rusinos.. dar ei o vad exact invers.  Multi dintre ei au prostul obicei sa se complice atat de mult din dorinta ca oamenii sa zica ca suna „diferit” sau „ca in afara” incat nu iese nici macar ceva de ascultat random in winamp. Daca vrei sa cumperi muzica lor.. nu ai de unde! „Vindem la concerte sau poti comanda prin posta”. Baga frate albumu’ ala pe ITunes ca suntem in 2013, deja imi pierd interesul pana ajung la vreun concert sau ai tu timp sa te duci la posta. Vrei sa iti faci o idee despre cum suna.. nu ai de unde, oamenii nu isi pun nici piesele pe youtube macar. Multi nu stau foarte bine cu rabdarea, daca sunt nevoiti sa piarda jumate de zi sa gaseasca o piesa de-a ta pe nustiu ce blog ascuns isi vor pierde interesul imediat, mai e destula muzica care asteapta, se pot lipsi fara probleme de tine, e secolul vitezei. De ce sa fie intotdeauna vina publicului? Te-ai gandit vreodata ca te crezi mult mai mare decat esti iar compozitiile tale (sau ce „ai scos de la cuptor”, expresii de astea oribile pe care le folosesc foarte multi) sunt de doi bani chiar daca ai scule de ‘nspe mii de euro? Poate creativitatea ta e zero iar tu ai alta impresie despre tine. Gandeste-te ca indiferent de scule si cat de bazat esti pe ele nu e batut in cuie ca si muzica ta e la fel de buna sau sa ca publicul o va imbratisa. Oamenii sunt tot mai critici si mi se pare normal, fiecare incepe sa isi aleaga cu tot mai multa atentie pe cine isi cheltuie banii, la ce concerte se duce sau ce trupe asculta. Multe trupe fac scena sa arate fara speranta, mi-o imaginez uneori ca un om de 85 de ani schiopatand pe o strada intunecata dintr-un oras industrial, nici nu inteleg de ce mai exista atatea discutii si certuri pe nimic sau de ce se mai cauta motive & solutii. 90% din trupele din afara aduse aici sunt mai prafuite ca o magazie veche, in timp ce in lumea normala trupele care erau pe val acum 5-10 ani trec de doua-trei ori pe an in fiecare mare oras european, nu mai zic de alea care sunt „at the top of their game” chiar acum. De ce suntem vizitati in continuare de Tarja, iar o trupa ca Strung Out, de exemplu, are aceeasi notorietate aici ca si cainele meu or sumthin. Intrebari fara raspuns. De ce naiba imi mai pierd timpul sa spun si chestia asta nustiu, toti o stiu de ani de zile. De ce atata gura mare? De ce nu mai bine tacem si facem? Oricum tot intre voi mergeti la concerte si tot aia 15 oameni vor plati biletul. Intreaga „scena” poate fi comparata cu un razboi intr-un musuroi de furnici, nimeni nu il vede sau aude.. nobody cares so stop giving fux, daca vrei sa canti…nu te opreste nimeni, prea multe vorbe fara scop. Sau fa muzica care iti place doar pentru tine, sa o asculti doar tu si poate doi-trei prieteni, and that’s it.  Esti laudat de sute de oameni din afara si primesti zilnic zeci de mesaje din Indonezia si Filipine, „when u comin’ here!?” Mai sunt zeci de mii de oameni in lume ca tine care spera, multi canta clar mult mai bine decat tine si trupa ta si tot nu sunt bagati in seama, esti intr-un punct pe harta care nu conteaza deloc in lumea muzicii si de care nimeni nu e interesat, concurenta e mult prea mare ca o mica trupa est-europeana cu nasu’ pe sus sa faca vreo diferenta. Crede-ma, am vazut-o, nu isi indreapta nimeni atentia spre locurile astea nici macar cu o vorba. Cei care chiar fac ceva nu zic nici „pas” si isi vad de treaba.. si stim cu totii cateva exemple.. Dordeduh, Negura Bunget.. formatii care au miscat prin afara.. restul sunt cu gura mare non-stop pe net ca tre’ facut si dres.. si tot in aceeasi situatie sunt si peste doi ani. Voi da chiar cateva nume de trupe de dupa 2005 pe care le apreciez si despre care cred ca s-ar potrivi foarte bine in peisajul international actual. Ca ceea ce se cere acum pe piata, ca muzica, ca imagine, atitudine, prezenta etc. , toate la un loc, ma voi rezuma doar la sase trupe: ProoF, Deathdrive, Spiritual Ravishment, Perfect Zero For Infinity, Breathelast si Cap de Craniu. Nu am enumerat trupele astea doar ca am trecut prin unele sau am prieteni buni in altele.. e doar o parere sincera. Asta nu inseamna ca nu mai sunt trupe care merita sa fie acolo, ar mai fi cateva, dar am preferat sa ma rezum doar la sase acum.

Sunt sigur ca daca ar fi fost in locul potrivit, trupele astea ar fi dus-o destul de bine langa nume onorabile ale genurilor respective acolo. Am vazut formatii la Warped Tour care nu ar fi bagate in seama aici nici de pustoaicele de 15 ani, dar norocul lor e ca sunt acolo unde sunt iar sansele sa fie vazuti/auziti de cine trebuie sunt uriase fata de estul Europei. Formatiile de mai sus ar putea participa fara probleme la anumite tour-festuri americane in voga.. dar nu e nimeni interesat sa te aduca pe tine de la capatu’ lumii pana acolo cu atat de multa bataie de cap, cand pot baga 10 trupe de pustani care datorita mediatizarii poate in cinci ani vor avea doua mii de oameni la fiecare show si va fi bine din nou pentru ambele parti. Lucru complet realizabil. Life ain’t fair, homie. Intorcandu-ma in sfera noastra… chiar si pe unele site-uri romanesti cand citesc anumite articole, cronici sau orice altceva imi suna scrise de un pielar tocit de 60 de ani din suburbiile Petrosaniului. De ce trebuie totul sa fie atat de negru, urat si prafuit iar oamenii atat de „gravi”?! De ce „frica” asta de „modern” sau „altceva”? Mereu am zis ca probabil e o influenta a locului unde suntem si a culorilor care ne inconjoara, daca totul e gri si negru.. oamenii sunt la fel. Daca te vei duce intr-un oras medieval.. fanii muzici agresive vor avea cu siguranta un look goth sau ceva old school si multe priviri triste. Asta e „brandul de tara” probabil. Trecand la altceva, de fiecare data cand ma aflu in afara Europei de Est ma uit la oamenii din jurul meu.. parca fiecare isi traieste propriul lui film asa cum si-l doreste, chiar daca poate viata e la fel de grea sau i-a lovit si mai rau decat pe altii.. oameni degajati care zambesc unii la altii si incearca sa se bucure de orice lucru minor.. nu e nimic ciudat sau special.. e o chestie cam generala si normala intr-o lume care se vrea normala. Multi dau aici vina pe nivelul de trai, pe problemele societatii etc… oricum ar fi acestea, nu inseamna ca trebuie sa te lasi doborat de ele si sa te arunci de pe un bloc. Macar incearca sa pari tu altfel, sa iti schimbi starea de spirit si sa te faci pe tine fericit prin chestii mici, chiar daca totul din jur poate e ca o carie, nu e nici un fel de rusine. Nu vrea nimeni sa vada o armata de oameni prapaditi cu figuri depresive si plasa in mana care parca isi asteapta moartea scuipand seminte pe strada si innecandu-si amaru’ intr-o bere. Nu vrea nimeni o natie de tristi si depresivi sinucigasi, genul asta de oameni parca te trag in jos daca ii tii prea mult in jurul tau. S-a dovedit ca un zambet mentinut cateva clipe iti induce o stare de fericire si optimism, pe bune. Astept comentariile cu „ma plang” acum, e doar o realitate si ceea ce se vede in fiecare zi, daca erau mai multe bune decat rele, toata ziua vorbeam despre ele, nu ca nu ar fi si de astea mai sus. Stiu ca vor fi destui care nu vor intelege ce am vrut sa zic aici, ca si data trecuta, dar macar se mai pun creierele in miscare. Din nou, nici macar nu vroiam sa mai ating subiectul asta mort, „scena” etc,  dar m-a luat gura pe dinainte si deja ma i-au prea in serios si deviez. Oricum genul asta de subiecte e dezbatut degeaba mereu prin in articole, se cearta toata lumea si isi dau pareri dar nu se schimba nimic. E ultima oara, gata. I’m so over this whole drama.

Asa ca trecem la #thenextlevelshit , ceea ce ar trebui sa asculti ca sa contezi in marele balon & keep the trend alive.. si ii descoperim pe unii din Atlanta, USA care si-au luat numele dupa un album Korn, sau cel putin asa cred eu. Ei sunt Issues, combina uneori tricourile in V cu frezele JFK si au venit aici cu metalcore, nu-metal, dubstep, r&b, scratchuri, cookie monster, clean-singing, auto-tune, some screamo, ignorant lyrics si cel mai avansat si unique intro-line din istorie..”SWERVE!”. All in one. Got it? Trupa are mare succes printre fanii #partylikewejustdontcare si momentan fac furori pe interweb cu o piesa foarte catchy, Love. Sex. Riot,  “so excited, ua-a-a-i”. Au lansat pana acum un EP, „Black Diamonds”, urmat in cursul acestui an de primul full-lenght, „Diamond Dreams”. Dupa ce ascultati piesa de mai jos astept parerile voastre, au ei sanse sa fie printre liderii #trendcore-ului in viitorul apropiat?

Mai tine cineva minte nu-metalul? Era marfa, iar unele trupe inca mai sunt.. ca orice gen, are trupele lui bune care rezista la nivel foarte inalt peste ani (Korn, Slipknot etc) si trupele de prost gust care apar ca ciupercile dupa ploaie in speranta ca vor face niste bani, dar dispar la fel de repede. 40 Below Summer erau undeva pe la mijloc asa.. au avut un album jumate – doua destul de bune, o piesa mai bagata in seama ca celelalte si alte clisee de astea.. chestia e ca prin 2005-2006 si-au dat seama ca pana intr-un anumit punct a mers combinatia apoi totul s-a cam stins.. si ar cam trebui sa isi faca bagajele & get a job. Good for them. Doar ca acum vreun an jumate… probabil locuind toti in acelasi apartament infect alaturi de un crack-dealer si cautand o scapare, s-au decis ca multi altii in perioada aia “sa aduca nu-metalul inapoi” . Mai mult de un an de zile am tot vazut pe net “amenintari” din partea lor cum ca vor lansa cel mai bun album, “bitchez” in jos si in sus, vom rupe tot. Uite ca luna asta a venit si momentul sa lanseze albumul. De cand am vazut coperta aia photoshopata penibil am stiut ca ceva nu va fi ok… discul se numeste “Fire at zero gravity” si e unul dintre cele mai slabe si plictisitoare albume nu-metal lansate vreodata. Am ascultat de curand cel mai nou Meshuggah si EP-ul Newsted, am fost erou ca am rezistat pana la final, dar aici nu am mai putut. Mi-a luat cateva zile bune sa il duc pana la capat. E genul de album pe care chiar daca in 2001 erai cel mai mare fan nu-metal si iti placea orice trupa generica.. . il aruncai direct in sertarul cu cd-uri uitate alaturi de toata muzica lui David Draiman (pe care btw, Trivium l-au ales sa ii ajute la productia urmatorului lor album.. deci probabil inca o trupa distrusa). Asta nu e tot! Pe langa faptul ca s-au tot laudat cu un album de doi bani.. marea trupa profesionista 40 Below Summer nu accepta nici un fel de opinie negativa despre albumul lor! Orice feedback negativ postat pe pagina lor de facebook e sters in maxim cateva ore. Asa ca..40 Below Whateva… please, go back to the shadow, where u belong. Nu puteti impresiona in 2013 cu albumul ala, Woe Is Me isi pot castiga banii linistiti, nu sunteti o amenintare pentru nimeni, nici macar pentru Millionaires. Not mirin’, brah.

In alta ordine de idei, Limp Bizkit, o trupa care indiferent de cand si cum revin, apar brusc de nicaieri dupa cativa ani, lanseaza un album marfa (Gold Cobra), fac turul lumii de cateva ori si semneaza cu una dintre cele mai puternice labeluri din industrie (Cash Money Records), dupa ce au incheiat contractul de multi ani cu Interscope. Pe 25 aprilie si-au inceput turneul American de 28 de orase dintre care o mare parte deja sunt sold-out si mai tarziu anul asta vor lansa un nou album dupa cel din 2009, Stampede Of The Disco Elephants (un nou single a fost lansat deja, piesa de mai sus), urmat desigur de un nou turneu european care va acoperi si festuri ca Download sau Rock Am Ring. Se pare ca pana la urma sa fii la aceeasi casa de discuri cu Nicki Minaj nu e chiar atat de rau. Fred Durst dovedeste inca odata ca face totul cu cap, chiar daca haterii refuza sa o creada.

Asta e un pic mai veche but anyway, if you wanna rock out with your cock out ca in Costa Mesa, trebuie sa fii fan Of Mice & Men! De ce? Simplu. Suna bine, catchy si in nici un caz atat de feminin cum am crezut in prima instanta. Chiar pana si Corey Taylor ii recomanda, iar vocalul lor, Austin Carlile (copilu’-batran), a fost arestat de curand pentru ceva smardoiala in spatiu public (pana la urma a scapat doar cu o amenda de 300$).. si uite asa a atras din nou atentia spre trupa. Cand te gandesti ca a fost membru fondator Attack Attack.. jesus fuckin christ, a simtit el ca e ceva putred acolo si a plecat la momentul potrivit. Mai aduce si un pic a Mitch Lucker (RIP), deci o sa va placa. Ei sunt oricum printre lideri in #trendcore, #metalcore,  dar ceva imi spune ca in Romania doar 11 persoane stiu de ei asa ca trebuie mentionati si aici. De cand am ascultat al doilea album, The Flood, am fost uimit de evolutia lor si cum suna intregul material, groove marfa, bucati melodice la fel etc. E clar printre albumele care imi plac cel mai mult din tot ce am ascultat in ultima jumatate de an si, spre uimirea mea, cleanurile alea chiar nu prea ma deranjeaza, ca in cazul altor trupe #core. Great albums guys, we mirin!

JAZ_D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*